NEWS ALERT

Se prelungește cu o lună sesiunea pentru investițiile în infrastructura de irigații

Editor Vrancea 24
14:30, 11 august 2017

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță prelungirea sesiunii de depunere a cererilor de finanțare pentru Submăsura 4.3 I – Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – Componenta infrastructură de IRIGAȚII, până la data de 30 septembrie 2017, ora 16.00.
„Prelungirea termenului de primire a cererilor de finanțare, atât pentru teritoriul național cât și pentru zona ITI Delta Dunării, s-a decis pentru a răspunde solicitărilor primite în acest sens din partea potențialilor beneficiari. Aceștia au motivat că au proiecte în diferite faze de întocmire, dar pentru obținerea anumitor documente obligatorii – cum ar fi documentele de la Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară sau certificatele de urbanism emise de Consiliile Județene – au nevoie de o perioadă mai mare de timp. Este adevărat, proiectele care au ca scop modernizarea infrastructuri de irigații sunt proiecte complexe, iar Agenția va sprijini efortul celor care își asumă un astfel de angajament.” a precizat directorul general al AFIR, Adrian-Ionuț Chesnoiu.
Până în prezent, pentru investiții în infrastructura de irigații, atât pentru zona ITI Delta Dunării cât și pentru restul teritoriului, s-au depus în total 36 de proiecte, în valoare de peste 37 milioane euro.
Pentru finanțare prin sM 4.3 – Componenta Irigații mai sunt disponibili 263,6 milioane euro pentru teritoriul național și 13 milioane euro pentru zona ITI – DD. Pragul lunar de calitate pentru luna septembrie este de 20 de puncte.
Depunerea cererilor de finanțare se realizează on-line pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info pentru submăsura amintită. Toți cei interesați să depună proiecte, pot consulta gratuit Ghidul solicitantului și anexele aferente pe site-ul AFIR, la secțiunea „Investiții PNDR”. (comunicat AFIR)

Citeste si:

×