NEWS ALERT

Strada Unirea Principatelor, bătaia de joc a constructorului care a câștigat licitația

Stefan Borcea
10:58, 7 decembrie 2016

Firma Sotirex, în spatele căreia se află fostul deputat PSD de Vrancea, Victor Roman, a sistat lucrările de refacere a străzii Unirea Principatelor, lăsând o bandă de mers nefinalizată. Totodată, ieșirile din străzile laterale la strada principală au fost lăsate total de izbeliște, atunci când plouă atât pietonii, cât și șoferii find puși la grea încercare de bălțile adânci. Deși atât constructorul, cât și primarul Cristi Misăilă au promis că pe 10 august, un prim tronson al străzii, cel cuprins între semafoare Big și părculețul de lângă Liceul Pedagogic va fi gata, dar acest lucru nu s-a întâmplat nici până astăzi. Mai mult decât atât, în urmă cu două săptămâni primarul Misăilă a spus în cadrul ședinței consiliului local că a vorbit cu constructorul, pentru finalizarea lucrărilor pe anumite segmente, constructor care se face însă că plouă, deși a primit de la bugetul local aproape trei milioane de lei pentru modernizarea străzii.

unirea-p„Str.Unirea Principatelor, da, într-adevăr ne-a dat mari bătăi de cap. Nici eu nu mă aşteptam să se întârzie atât de mult lucrările. Chiar şi săptămâna aceasta am avut discuţii cu constructorul. Urmează să se  finalizeze anumite segmente. Aşa zisa groapă care există în asfalt chiar în dreptul părculeţului, pe str.Unirea Principatelor o cunosc foarte bine. Am fost de foarte multe ori acolo. Aşteptăm, au solicitat deja sistarea lucrărilor, noi nu am fost de acord cu  sistarea lucrărilor. Cel puţin să finalizeze tronsonul care este început şi să putem să-l utilizăm pe timp de iarnă fără să avem incidente”, a spus la ședința din 24 noiembrie primarul Cristi Misăilă.

Același primar spunea în octombrie că întârzierea dării în exploatare a străzii Unirea Principatelor din Focşani s-a datorat a unei greşeli de proiectare.

Acesta a declarat că proiectul pentru strada Unirea Principatelor a fost făcut din birou, astfel că termenul iniţial, de 10 august , şi cel final, de 30 septembrie, nu a putut fi respectat de către constructor.

„Acolo trebuia făcut un studiu geologic, să se vadă care este situaţia structurii solului. Când s-a făcut decopertarea asfaltului s-a văzut că structura betonului a cedat. Constructorul, pe bună dreptate, a spus că nu poate turna asfalt peste betonul respectiv, pentru că s-ar strica foarte repede strada. S-a făcut rebalastare, s-a turnat beton şi apoi urmează asfaltarea. Din cauza asta s-a întârziat”, a precizat primarul Cristi Misăilă.

unirea-p-3

 

Citeste si:

×