marți, aprilie 23, 2024
AcasăStiri InterneStudenții protestează față de hotărârea Guvernului de a stabili pragul maxim de...

Studenții protestează față de hotărârea Guvernului de a stabili pragul maxim de vârstă de 26 ani pentru gratuitatea la transportul feroviar

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) își exprimă totala nemulțumire față de modul în care Guvernul României a gestionat situația studenților cu vârsta de peste 26 de ani în privința acordării gratuității la transportul feroviar intern. Modul arbitrar prin care a fost interpretată legislația, respectiv faptul că de la un an universitar la un altul, în contextul aceluiași cadru legislativ, anumite drepturi dispar, ne îngrijorează și ne întristează profund.

ANOSR a făcut toate demersurile necesare, astfel încât Guvernul României, prin mai multe ministere, să ia act de această situație și să o soluționeze într-un timp scurt. Existau mijloace în acest sens, însă, din motive pe care nu le putem înțelege, s-a ales perpetuarea actualei situații de incertitudine. Reamintim că, în această toamnă, parte din angajamentele luate față de studenți prin Programul de Guvernare nu au fost duse la îndeplinire în urma rectificării bugetare. În contextul viitoarei construcții bugetare pentru anul 2018, sperăm totuși la o deschidere mai mare către problemele studenților din România din partea Guvernului, în dorința unei colaborări benefice pentru toate părțile implicate.

În acest context, în care treptat universitățile încep să retragă legitimațiile de călătorie pentru studenții cu vârsta de peste 26 de ani, fără a fi clarificată situația din punct de vedere juridic, nu ne rămâne decât să solicităm sprijinul Parlamentului României în vederea soluționării acestei probleme cu impact major asupra performanței academice a zeci de mii de studenți. Prin urmare, ANOSR solicită Parlamentului rezolvarea de urgență a acestei probleme. Angajamentele luate de Partidul Social Democrat în cadrul campaniei Viitorul Implică Studenții (V.I.S.), semnate de președintele Liviu Dragnea, precum și Programul de Guvernare, prevăd printre realizările prioritare acest punct. Există suficiente pârghii legale prin care să se rezolve imediat această problemă, iar studenții să beneficieze indiferent de vârstă de această gratuitate. Ne exprimăm speranța că acest lucru se va întâmpla în cel mai scurt timp.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România va sprijini demersurile în instanțele judecătorești ale tuturor studenților cărora le-a fost restrâns în mod arbitrar acest drept și care ne solicită acest lucru, primele procese fiind deja în pregătire. De asemenea, în cazul în care într-o perioadă rezonabilă de timp lucrurile vor continua să stagneze, ANOSR ia în calcul o serie de acțiuni cu un caracter mai energic. (comunicat ANOSR)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu