NEWS ALERT

Tinerii și studenții, invitați la specializare la Camera Deputaților

Catalin Stancu
21:30, 12 septembrie 2017

Camera Deputaților lansează o nouă ediție a Programului de Internship, care va avea loc în perioada 16 octombrie – 15 decembrie, iar studenții și absolvenții interesați de administrația publică centrală și domeniul legislativ pot aplica pe site-ul http://internship.cdep.ro/ până în 29 septembrie.
Diversitatea ariilor de competență ale structurilor Camerei Deputaților disponibile în cadrul programului, care includ direcțiile, departamentele și serviciile, dar și comisiile parlamentare, oferă oportunități de învățare tuturor tinerilor, indiferent de domeniul studiilor și background-ul academic. Deoarece Programul de Internship are loc în perioada sesiunii parlamentare, care coincide cu semestrele universitare, studenții acceptați pot efectua un minim de 20 de ore/săptămână, cumulate în intervalul 9.00-16.30, de luni până vineri.
Începând cu ediția trecută, Camera Deputaților a dezvoltat un modul de învățare comun, adresat tuturor internilor, independent de structura în care își vor desfășura activitatea pe parcursul celor două luni ale programului. Principalele obiective ale acestui modul constau în familiarizarea internilor cu structurile administrative și politice ale Camerei Deputaților, înțelegerea parcursului unui proiect legislativ și a relației dintre Parlament și alte instituții ale statului, precum și dezvoltarea capacității de a distinge între diferitele tipuri de documente cu caracter oficial.
O altă noutate constă în inițiativa organizării, în cadrul programului de internship, a unei simulări a activității în comisiile parlamentare, urmată de ședința de plen și votul final pe inițiativele legislative ale internilor. Printr-un astfel de proiect, organizatorii își propun să aducă mai aproape de tineri realitatea procesului legislativ, astfel încât internii să dezvolte capacitatea de înțelegere a mecanismelor și procedurilor parlamentare din calitatea de deputați.
Internship-ul la Camera Deputaților se află la cea de-a cincea ediție, iar pe parcursul celor patru ani de organizare, peste 250 de tineri au absolvit programul. Experiența și cunoștințele acumulate pe perioada Internship-ului au contribuit la dezvoltarea competențelor profesionale ale absolvenților, reprezentând un avantaj considerabil atât pentru cei care au optat pentru o carieră în mediul privat, cât și pentru cei care au participat la concursurile pentru ocuparea unor funcții în administrația publică, unii dintre ei fiind angajați, în prezent, chiar la Parlament. (comunicat de presă Camera Deputaților)

Citeste si:

×