sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăActualitateTrei firme vrâncene cu capital românesc integral în topul național al exportatorilor

Trei firme vrâncene cu capital românesc integral în topul național al exportatorilor

În Topul național al firmelor românești cu capital sută la sută autohton care au făcut export anul trecut se numără și 3 societăți comerciale din Vrancea. Topul cuprinde 100 de firme – private, de stat, mixte – care au doar capital românesc și au realizat export în 2015. Cea mai bine clasată firmă din Vrancea este SC Vrancart SA Adjud, respectiv pe locul al XII-lea. Societatea a fost înființată în anul 1977 sub denumirea de Combinatul de Celuloză și Hârtie. Vrancart este unul dintre cei mai importanți producători de carton ondulat, ambalaje, hârtie și hârtii igienico-sanitare din România, realizate din deșeuri reciclabile. De altfel, firma adjudeană reciclează peste 30% din maculatura colectată la nivel național. O altă firmă vrânceană de top la exporturi este SC Ro Design din Mărășești. Ro Design se situează pe locul 30 în ierarhia națională a exportatorilor cu capital integral autohton. Firma a fost înființată în 1997 și aparține soției primarului municipiului Focșani, Decebal Bacinschi. Ro Design are aproape 200 de angajați și se ocupă cu fabricarea articolelor de îmbrăcăminte. Iar cea de-a treia firmă județeană aflată în topul exportatorilor este SC Proxima Moda din Panciu – locul 44. Firma a luat ființă în anul 2002 și este patronată de Elena Stoica, o cunoscută femeie de afaceri din Vrancea. Proxima Moda are peste 100 de angajați și activează în domeniul confecțiilor și tricotajelor.
Topul național al exportatorilor sută la sută autohtoni este condus de firma Plimob din Arad. Este una dintre cele mai vechi fabrici din România, înființată în 1886 și privatizată în 1992. Plimob este unul dintre principalii furnizori ai companiei suedeze IKEA. Urmează pe podium Societatea Națională a Sării și SC Chimcomplex Borzești. Cei mai buni exportatori români 100% sunt din industria îmbrăcămintei (37 de firme), din industria mobilei (31 de firme), din industria construcțiilor metalice (17 societăți comerciale) și din industria alimentară (8 companii). Din păcate, în topul general al exportatorilor români, doar 3 din primele 100 de firme au capital integral autohton. Celelalte sunt cu capital mixt sau străin sută la sută.
Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, deficitul balanței comerciale a urcat, în primul trimestru al acestui an, la 1,966 miliarde de euro, cu 589,3 milioane de euro mai mult decât cel înregistrat în trimestrul I al anului trecut. În primele trei luni din acest an, exporturile au însumat 13,846 miliarde de euro, în creștere cu 3,5% față de perioada similară a anului trecut, iar importurile au însumat 15,813 miliarde de euro, după un avans de 7,1%.
viewscnt

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu