NEWS ALERT

ULTIMA ORĂ Carmen Dan contraatacă: nu demisionează și îl contrazice pe șeful Guvernului

Catalin Stancu
21:27, 11 ianuarie 2018

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a susținut, în această seară, o declarație de presă. Carmen Dan a prezentat câteva documente și o cronologie a faptelor și discuțiilor din ultimele zile, legate de eventuala înlocuire a șefului Inspectoratului General al Poliției Române, Bogdan Despescu. Ministrul de Interne a declarat că ofițerul nominalizat să-l înlocuiască pe șeful IGPR, chestorul Cătălin Ioniță, semnase acordul de ocupare a acestei funcții. ”Am acordul semnat marți, înaintea anunțului de demitere a inspectorului șef al IGPR. Am avut o discuție clară cu chestorul Cătălin Ioniță, care și-a asumat împuternicirea în fruntea IGPR. Din seara de marți s-a declanșat o campanie de denigrare a lui Cătălin Ioniță. Miercuri, chestorul Cătălin Ioniță mi-a spus că nu mai acceptă împuternicirea”, a declarat ministrul Afacerilor Interne. Carmen Dan i-a reproșat premierului Mihai Tudose că nu a fost corect în acest caz și a respins acuzația acestuia că l-ar fi mințit.

În acest context, Carmen Dan a ținut să precizeze că Guvernul e politic iar miniștrii sunt nominalizați și validați în forurile statutare ale partidului. ”Și tot acolo se aprobă retragerea lor”, a încheiat, sec, ministrul de Interne. Se știe că șeful MAI este omul de încredere al președintelui PSD, Liviu Dragnea, iar o eventuală schimbare a sa ar reprezenta o lovitură la adresa acestuia și a puterii sale în partid.

Citeste si:

×