NEWS ALERT

Un bărbat izolat în troiene, salvat în ultimul moment de pompieri

Catalin Stancu
09:53, 12 ianuarie 2017

Pompierii au salvat, aseară, un bărbat izolat de troiene. Acesta locuiește singur, la o fermă din satul Viișoara, comuna Vidra. Bărbatul se simțea rău și a sunat la numărul de urgență 112 pentru a primi ajutor. Pentru că nu se putea ajunge cu mașinile până la ferma acestuia, pompierii au mers pe jos, prin nămeți, 6 km (dus și întors), pe timp de noapte. Acum, bărbatul este la spitalul din Vidra, în stare bună. ”În jurul orei 19:00, în urma unui apel primit prin 112, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă cu 6 subofițeri din cadrul Stației de Pompieri Vidra, au intervenit în cooperare cu SVSU Vidra pentru salvarea unui bărbat în vârstă de 54 de ani. Acesta locuiește într-o zonă izolată aflată la o distanță de aproximativ 3 km de satul Viișoara, comuna Vidra, unde deține un adăpost de animale. Pompierii au ajuns la victimă, după ce au mers pe jos, prin nămeți, cei 3 km, accesul cu orice mijloc de transport fiind imposibil. Bărbatului, care prezenta hiper tensiune arterială și acuza dureri de cap, i s-a acordat primul ajutor medical și a fost transportat în siguranță la Spitalul comunal Vidra”, se precizează într-un comunicat al ISU Vrancea.

Citeste si:

×