NEWS ALERT

USR Vrancea are o nouă conducere. Lipsește fostul lider și candidat la Camera Deputaților, Virgil Petrea

Catalin Stancu
10:44, 5 iulie 2017
Duminică, 2 iulie, au avut loc la Focșani atât Adunarea Generală a Filialei Locale USR Focșani, cât și Conferința Județeană a Filialei USR Vrancea, în cadrul cărora au fost alese noile structuri de conducere locale. În cadrul alegerilor interne, au fost votate următoarele noi componențe, a Biroului Local al Filialei USR Focșani, respectiv a Biroului Județean al Filialei USR Vrancea:

Biroul Local al USR Focșani

Președinte: Mihăiță Lepădatu

Vicepreședinte: Anca – Elena Sandu

Membru: Cosmin Timofte

Biroul Județean al USR Vrancea

Președinte: Cosmin Timofte

Vicepreședinte: Ticușor Asavei

Membru: Mihăiță Lepădatu

Niciunul dintre membrii de conducere aleși ai USR Vrancea nu a deținut funcții politice în alte partide vechi sau funcții publice în instituții de stat, în urma unor numiri politice.

Președintele USR Vrancea, Cosmin Timofte, are 39 de ani, locuiește în Focșani și lucrează în mediul privat.

”Suntem hotărâți să dăm USR-ului o voce puternică pe plan local. Împreună cu echipa filialei județene, voi susține dezvoltarea USR Vrancea, încurajându-i să ni se alăture pe oamenii onești din Vrancea, care împărtășesc valorile luptei împotriva corupției, independenței justiției, transparenței decizionale și egalității de șanse în România. Consider ca aceștia nu sunt reprezentați în județul Vrancea și îi invit să vină alături de noi, cu scopul de a construi o opoziție reală și sinceră la sistemul alterat reprezentat de actuala putere. Pentru a ne dezvolta astfel încât să avem o voce puternică în județul Vrancea, consider că este necesar să formăm un nucleu puternic în Municipiul Focșani, care să constituie o bază pentru dezvoltarea organizației în principalele localități din județ, atât în mediul urban, cât și rural. Un astfel de nucleu este reprezentat de oameni profesioniști în domeniile lor de activitate, independenți socio-profesional și care reprezintă exemple pentru grupurile sociale în care trăiesc. Nu voi ezita să caut și să invit la dialog astfel de oameni, pe care îi încurajez cu deschidere să vină către noi și să se implice activ în dezvoltarea și consolidarea Filialei USR Vrancea.”

Mihăiță Lepădatu, Președintele USR Focșani, 47 ani, a lucrat 11 ani în Administrația Financiară și 14 ani în asigurări, din care ultimii 5 ani în firma proprie, ca broker de asigurări. USR este primul partid politic în care s-a implicat, alăturându-se oamenilor de bună credință care au idei comune despre o societate civilizată și care își doresc să apere cu adevărat interesele cetățenilor, și nu pe cele proprii.

 “Pentru a depăși lunga perioadă de ignorare a intereselor românilor, cred că este esențială, în următoarea perioadă, stimularea participării cetăţenilor la viața publică, prin responsabilizare civică, dar și angajament politic. Ne dorim să ni se alăture vrânceni competenți, profesioniști, integri, pentru că, dincolo de diferențele socio-culturale, ceea ce ne unește trebuie să fie cinstea și preocuparea pentru nevoile oamenilor.” (comunicat USR Vrancea)

Citeste si:

×