NEWS ALERT

VIDEO Ce are de gând să facă Primăria Focșani cu Sala Polivalentă

Stefan Borcea
13:26, 26 decembrie 2016

Aleșii locali din Focșani și-au dat acordul, la ultima ședință de consiliu local, ca imobilul Sălii Polivalente să treacă din administrarea Ministerului Tineretului și Sportului (MTS) în domeniul public al municipiului și administrarea consiliului local Focșani. Pentru acest transfer au fost de acord și aleșii liberali, care în ședință și-au exprimat oarecum  scepticismul legat de modul în care Primăria Focșani va administra acest complex. Primarul Cristi Misăilă a explicat în poziția sa că vrea să acceseze fonduri europene pentru modernizarea Sălii Polivalente.

Ministerul Tineretului și Sportului și-a dat acordul preluării imobilului de către consiliul local, după ce a pus o serie de condiții. Acestea se referă la obligația de a menține destinația actuală și să asigure gratuitatea desfășurării activităților specifice MTS. De asemenea, Consiliul Local Municipal, se obligă să întrețină și să modernizeze imobilul preluat în administrare. „Dacă în maxim 2 ani de la predare, în urma controalelor efectuate de Ministerul Tineretului și Sportului prin Direcția Județeană de Sport și Tineret Vrancea, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile menționate mai sus, imobilul respectiv revine de drept în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului și Sportului”, se arată în condițiile puse de MTS.

Citeste si:

×
%d blogeri au apreciat: