NEWS ALERT

VIDEO Cine plătește apa pe care o beau primarul și aleșii în Consiliul Local Focșani

Stefan Borcea
17:11, 13 octombrie 2017

Au fost discuţii aprinse în şedinţa extraordinară a Consiliului Local, care a avut loc miercuri după-amiază. Acestea chiar au degenerat în timp ce să dezbătea un proiect privind casarea unor bunuri.

Consilierul local Costel Bîrsan a cerut scoaterea de pe lista de casare a două obiecte aparent nesemnificative, un întrerupător electric şi un vas de plastic, inventariate de municipalitate “la preţul unei garsoniere”, după cu s-a exprimat alesul.

Proiectul nu a trecut la vot, fiind nevoie de două treimi din voturile aleşilor, fapt care l-a înfuriat pe primarul Misăilă, acesta acuzându-l pe Costel Bîrsan că are interese personale.

“Domnul Bârsan are ceva personal cu CUP SA. Haideţi să discutăm ce este de discutat pe proiecte, nu să venim aici să discutăm interese personale, pentru că aici v-au trimis cetăţenii municipiului Focşani”, a spus pe un ton nervos primarul Misăilă.

În replică, consilierul Costel Bîrsan i-a spus primarului că nu este el cel mai potrivit să vorbească de interese personale în Consiliul Local.

„Eu am observat de la o vreme că orice proiect sau orice argument îl aduc, în favoarea sau defavoarea unui proiect de hotărâre, mi se impută pe plan personal. Domnule primar, vă atrag atenţia să nu amestecăm problemele personale, să nu le ducem în spaţiul public. Eu nu le duc pe ale dumneavoastră şi ale familiei dumneavoastră şi vog să nu le duceţi nici dumneavoastră pe ale mele şi ale familiei mele. Eu cred că sunt printre puţinii, poate singurul de aici care nu am nici un interes personal. Soţia mea nu ia bani de la Consiliul Local, nu este implicată politic, copilul meu nu este angajat la Consiliu Local. Vă garantez că nu am niciun interes. Banii pe care îi iau de la Consiliul Local eu nu-i păstrez, ci îi donez. Şi apa pe care o beţi dumneavoastră la consiliul local a fost plătită de mine până la sfârşitul anului. Am mai adus odată şi s-a furat, pentru că Primăria nu are bani”, a fost replica lui Costel Bîrsan. De altfel, până la finalul şedinţei între cei doi au mai existat contre

Citeste si:

×