vineri, martie 29, 2024
AcasăActualitateVIDEO Polițiștii de la rutier au dat iama printre vitezomani

VIDEO Polițiștii de la rutier au dat iama printre vitezomani

Numărul tot mai mare de accidente de pe drumurile naționale a determinat intensificarea acțiunilor de prevenire din partea polițiștilor rutieri. Principala problemă o reprezintă viteza excesivă, astfel că polițiștii patrulează arterele cele mai circulate cu autospecialele dotate cu aparate radar. În ultima perioadă, polițiștii au ieșit în teren cu mașini neinscripționate iar numărul șoferilor în culpă a crescut. Ieri, de exemplu, autospeciala dotată cu sistem de măsurare a vitezei a patrulat pe DN2-E85, pe ruta Focșani-Tișița. Într-un interval de două ore, polițiștii vrânceni au reținut 14 permise de conducere pentru depășirea, cu mult, a vitezei legale. Acțiunea a continuat și astăzi. ”Ca urmare a accidentelor de pe raza județului Vrancea, am intensificat acțiunile de prevenire prin suplimentarea efectivelor de poliție și folosirea la capacitate maximă a autospecialelor din dotare, echipate cu sistem de măsurare a vitezei. Avem în atenție, în special, șoferii care conduc cu viteze mai mari cu peste 50 de km/h peste viteza legală. Mulți dintre ei au montate stații de emisie-recepție radio și respectă viteza legală doar acolo unde sunt prezente echipajele de poliție. Aceștia consideră că-i ajută pe ceilalți participanți la trafic prin semnalizarea prezenței echipajelor de poliție, însă, în realitate, îi determină să încalce legea și-i expun la riscuri grave în trafic, care le pun viața în pericol. De aceea, de 3 luni acționăm cu autospecială neinscripționată, fără să oprim conducătorii auto în trafic. Am avut, astfel, peste 140 de cazuri cu reținerea permisului de conducere, șoferii primind sancțiunea acasă”, ne-a declarat comisarul șef Cătălin Stegărescu, împuternicit la conducerea Serviciului Rutier Vrancea.
În cursul zilei de astăzi, autospeciala neinscripționată, dotată cu aparat de măsurare a vitezei, a circulat pe DN2, între orele 11.30-17.00, pe ruta Dumbrăveni – Slobozia Bradului. În acest interval, polițiștii vrânceni au reținut 25 de permise auto: 23 pentru viteză excesivă (cu peste 50 de km/h peste limita legală pe porțiunea respectivă de drum – 80 de km/h), unul pentru depășire neregulamentară și unul pentru neacordare de prioritate pentru pietoni. Cea mai mare viteză a avut-o un conducător auto din Republica Moldova, la volanul unui SUV Land Rover – 156 km/h. De asemenea, un șofer din București a fost înregistrat conducând o mașină de teren BMW X6, pe porțiunea respectivă de drum, cu 145 km/h. Ceilalți șoferi cărora li s-au reținut permisele din cauza vitezei excesive au fost înregistrați cu viteze cuprinse între 130 și 140 de km/h. Aceste acțiuni de prevenire cu autospeciala neinscripționată vor continua pe DN2-E85.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu