Ministerul Dezvoltării Regionale a publicat lista cu obiectivele de investiții și sumele alocate prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2017-2020. Județul Vrancea va primi peste 797 de milioane de lei. Cea mai mare sumă va reveni Consiliului Județean Vrancea – aproape 240 de milioane de lei, bani ce vor fi folosiți pentru mai multe lucrări de reabilitare și modernizare drumuri județene, construire și reabilitare poduri.
În ceea ce privește localitățile rurale, comuna Vrâncioaia se distinge cu cel mai mare număr de obiective aprobate de Ministerul Dezvoltării Regionale, ce vor primi finanțare prin PNDL. În total, este vorba de circa 22,5 milioane de lei pentru 11 obiective de investiții:
– înființarea sistemului de canalizare (stație de epurare și rețea) în satul Poiana;
– autorizare sanitară de funcționare la Școala Gimnazială și Grădinița din satul Spinești;
– construire și dotare pentru autorizare sanitară de funcționare la Școala Primară și Grădinița din satul Muncei;
– construire și dotare pentru autorizare sanitară de funcționare la Școala Primară și Grădinița din satul Ploștina;
– modernizare și dotare pentru autorizare sanitară de funcționare la Grădinița cu Program Normal din satul Vrâncioaia;
– reabilitare, extindere și dotare pentru autorizare sanitară de funcționare la Școala Gimnazială ”Neculai Jechianu” din satul Vârncioaia;
– modernizare DC 72 Bîrsești – Poarta Tarnii, circa 2,7 km;
– realizarea unui pod peste pârâul Leadova ”La Stan”, în satul Spinești;
– realizarea unui pod peste pârâul Vasui ”La Șerban 1”, în satul Muncei;
– realizarea unui pod peste pârâul Vasui ”La Tagma”, în satul Muncei;
– realizarea podului peste râul Putna în satul Poiana.
Vrâncioaia, comuna cu cele mai multe obiective finanțate prin PNDL
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -