NEWS ALERT

Zeci de bătrâni de la Căminul din Mărășești riscă să rămână fără mâncare

Catalin Stancu
10:47, 2 decembrie 2017

Firma care asigură hrana celor 44 de bătrâni de la Căminul ”O nouă șansă” din Mărășești a anunțat că sistează furnizarea hranei, peste câteva zile, din cauza datoriilor acumulate în cursul anului. Datoriile au ajuns la circa 200.000 de lei iar Primăria Mărășești nu a dat vreun semn, până acum, că ar avea de gând să achite măcar o parte din această sumă.

Directorul Căminului pentru persoane vârstnice din Mărășești, Daniel Drăgan, susține că primarul nu vrea să se implice în rezolvarea problemei și îl acuză că refuză în mod intenționat să vireze banii pentru plata cheltuielilor acestei instituții. ”În urma notificării primite de la S.C. RAY COM MOD SRL Focșani, furnizor de hrană pentru Căminul de persoane vârstnice ,,O nouă șansă’’ Mărășești, vă informez că, începând cu data de 05 decembrie 2017, serviciul va fi sistat datorită faptului că facturile emise în anul 2017, în valoare de 200.000 lei, nu au fost achitate. Consider că această situație se datorează faptului ca primarul orașului Mărășești, domnul Chitic Valerică Dorel, blochează funcționarea instituției pe care o conduc cu bună știință, punând astfel, în pericol, integritatea beneficiarilor serviciilor sociale în sistem rezidențial în număr de 44, bulversând angajații instituției în număr de 16, în ciuda faptului că în bugetul Căminului, care este parte integrantă a bugetului Consiliului Local Mărășești, au fost alocate sume pentru plata cheltuielilor cu salariile angajaților. Din contribuția beneficiarilor, datorită faptului că nu am primit banii alocați de Consiliul Local, am fost nevoit să plătesc salariile angajaților și nu cheltuielile curente ale căminului, datorită faptului că legislația actuală prevede plata salariilor ca primă obligație. În fapt, primarul orașului Mărășești, prin blocarea funcționării instituției subordonate, a blocat plata salariilor și inclusiv a contribuțiilor ce revin din aceste salarii. Consider că am făcut tot ce se poate face instituțional, informând toate autoritățile statului, în decursul anilor 2016 și 2017: Consiliul Județean Vrancea,Prefectura Vrancea, A.F.P. Vrancea, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Guvernul României, Parlamentul României, Primul Ministru al României. Cred că instituțiile responsabile cu aplicarea legii în România trebuie să se autosesizeze pentru prevenirea unei posibile fapte  de natură penală prin sabotarea instituției pe care o conduc.”, scrie directorul Căminului ”O nouă șansă” într-un comunicat de presă.

Mai mult, Daniel Drăgan susține că primarul Chitic caută să saboteze instituția și să închidă căminul. Daniel Drăgan mai spune că, în urmă cu puțin timp, Consiliul Județean Vrancea a alocat Primăriei Orașului Mărășești suma de 150.000 de lei, chiar pentru achitarea datoriilor Căminului pentru persoane vârstnice, însă primarul nu a folosit banii cu această destinație. ”Vreau să fac, pe această cale, și un apel umanitar către cei care pot și vor ca să ne ajute să funcționăm în continuare și să asigurăm hrana zilnică pentru bătrânii care locuiesc la acest cămin”, ne-a mai declarat Daniel Drăgan. Contactat telefonic, primarul orașului Mărășești, Valerică Chitic, nu a răspuns pentru a-și spune punctul de vedere cu privire la situația Căminului pentru persoane vârstnice.

Citeste si:

×