Sfântul Vasile cel Mare este sărbătorit în Biserica Ortodoxă pe 1 ianuarie dar și pe 30 ianuarie, alături de Sfinții Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. S-a născut în anul 330, în Capadocia, într-o familie numeroasă. A avut patru surori și patru frați. Cinci din cei nouă au devenit sfinți în calendarul Bisericii Ortodoxe, alături de părinții lor, Vasilie, Emilia și Macrina cea Bătrână, bunica Sfântului Vasile. Temelia educației sale este pusă de tatăl său, Vasile, profesor de retorică la Neocezareea în Pont, fiu al Sfintei Macrina cea Bătrână și elev al Sfântului Grigorie Făcătorul de Minuni. În anul 356 revine în țară și devine profesor de retorică. La scurt timp, părăsește cariera de profesor și intră în monahism. Călătorește pentru cunoașterea monahismului în Siria, Palestina, Egipt și Mesopotamia și realizează un plan de organizare a vieții monahale. A scris Regulile vieții monahale și a pus bazele Filocaliei cu Sfântul Grigorie. Regulile monahale ale Sfântului Vasile au rămas în Biserica de Răsărit temelia organizării vieții mănăstirești. Sfântul Vasile cel Mare a fost un practicant prin excelență al milosteniei. Dragostea sa față de semeni s-a concretizat mai ales în așezământul filantropic numit de credincioși Vasiliada. Acest așezământ a fost construit la marginea Cezareei. Aici au fost adunați cei înfometați și abandonați, spre a fi hrăniți. Potrivit cercetătorilor, fiecare boală își avea rezervată clădirea și personalul necesar pentru îngrijire. Sfântul Vasile cel Mare a trecut la cele veșnice pe 1 ianuarie 379.
Numele Vasile, foarte răspândit în toată lumea creștină, provine din grecescul basileios, care la rândul lui stă în legătură cu basileos, „rege”, „împărat”, „bazileu”. Latinii l-au redat prin Basilius. La noi, astăzi, e curentă forma Vasile, cu prescurtarea populară Sile. Feminine ca Vasila sau Vasilca se întâlnesc astăzi destul de rar, fiindu-le preferat mai grațiosul Vasilica. Diminutivele frecvente sunt Vasilica și Sica.
