348 de candidaţi din Vrancea au susținut miercuri, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, examenul de titularizare, număr în creştere faţă de anul trecut. Numărul candidaților putea fi și mai mare dacă nu lipseau 60 de profesori înscriși inițial, alți 60 părăsind sala după ce și-au dat seama că subiectele sunt prea grele pentru ei. Niciun candidat nu a fost prins cu fițuici sau cu alte mijloace de fraudare și, în consecință, nu s-a înregistrat niciun eliminat din concurs. Dascălii au susținut examenul la 29 de discipline. La fel ca în alți ani, cei mai mulți candidați – 97 – s-au înregistrat la învățământul preșcolar. Urmează învățământul primar-57, limba și literatura română-41, educație fizică și sport-24, matematică-11.
Primele rezultate la proba scrisă vor fi afişate în data de 17 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene în zilele de 17 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 18 iulie, până la ora 15:00. Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul menţionat anterior în data de 24 iulie. ”Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului”, precizează Ministerul Educației Naționale.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în şedinţe publice organizate de inspectoratele şcolare în data de 25 iulie. În data de 26 iulie 2018 va avea loc repartizarea pe posturile didactice de predare vacante a cadrelor didactice titulare în învăţământul preuniversitar anterior înscrierii la concurs, care au participat la concursul naţional şi au obţinut minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului, cu păstrarea statutului de cadru didactic titular.