În primele nouă luni din acest an, s-au înregistrat pe rolul instanțelor din Vrancea aproximativ 16.600 de cauze noi, cele mai multe în materie civilă. Cele mai multe dosare s-au înregistrat la Judecătoria Focşani, dintre cele 12.002 de cauze nou înregistrate, 9579 de cauze sunt pe rolul Secţiei civile. Cauzele penale au o pondere de 20%.
La Tribunalul Vrancea s-au înregistrat 4641 de dosare noi, din care 1651 în materie civilă, iar 2244 de cauze au fost în materia contenciosului adminstrativ şi fiscal.
Pentru a afla cum sunt gestionate cauzele aflate pe rolul instanţelor focşănene, elevii, studenţii şi cetăţenii sunt aşteptaţi să participe activ la „Ziua uşilor deschise”, vineri, 23 octombrie, când se marchează Ziua Europeană a Justiţiei Civile.