sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietate19 deținuți din Penitenciarul Focșani petrec sărbătorile în familie

19 deținuți din Penitenciarul Focșani petrec sărbătorile în familie

Sărbătorile de iarnă reprezintă o perioadă de mare încărcătură afectivă pentru fiecare dintre noi, când alături de cei dragi trăim emoţia naşterii Domnului Isus Hristos. În această perioadă, lipsa familiei este acut resimţită de către persoanele aflate în executarea unei pedepse privative de libertate, motiv pentru care Penitenciarul Focşani organizează o serie de activităţi specifice, în care vor fi implicate majoritatea persoanelor custodiate. Organizarea acestor activităţi au ca scop aducerea în rândul persoanelor condamnate  a sentimentului de bucurie şi a atmosferei calde pe care le creează colindele şi tradiţiile de sărbători. În acest context, Penitenciarul Focşani a organizat, în data de 14 decembrie, o întâlnire între persoane custodiate şi copiii acestora, pentru care a fost instituită măsura de protecţie prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea. În data de 15 decembrie, corul Parohiei Sfinții Voievozi din Focșani a susținut un program de colinde religioase persoanelor aflate în custodia Penitenciarului Focșani. În jurul bradului împodobit activităţile specifice Sărbătorilor de iarnă au prins viaţă: de la video proiecţii despre obiceiuri şi tradiţii româneşti de Crăciun, expoziţii de tablouri şi obiecte decorative, până la concursuri sportive, organizate atât la nivel local cât şi în comunitate.  În data de 21 decembrie, un grup de colindători de la Şcoala Gimnazială nr. 3 din Focşani, sub coordonarea doamnei profesor Anica Damian, au marcat magia sărbătorilor de iarnă printr-un program de colinde, adresat celor 18 deţinuţi care urmează cursurile şcolare primare (la clasele I – IV). În ziua de 22 decembrie, reprezentanţii Serviciului Umanitar pentru Penitenciare au susţinut un program artistic moral religios persoanelor prezente la acţiune. Venind în întâmpinarea acestor sărbători, clubul deținuților, camerele de deținere și spațiile unde deținuții au acces au fost decorate și împodobite corespunzător. În perioada Sfintelor Sărbători preotul capelan Cristiean Valerică va asigura serviciul moral – religios   pentru  toate persoanele aflate în custodia  unităţii.

Pe lângă acţiunile specifice derulate, 19  persoane custodiate de Penitenciarul Focșani care au avut o conduită exemplară pe toată durata pedepsei, se vor putea bucura de farmecul Sărbătorilor de Crăciun și a Anului Nou, acasă, alături de familie și cei dragi. Acţiunile propuse în această perioadă a anului se înscriu în cadrul proiectului iniţiat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi au ca scop valorificarea, promovarea, respectarea şi transmiterea, prin intermediul activităţilor de reintegrare socială, a tradiţiilor şi obiceiurilor populare româneşti în rândul persoanelor aflate în executarea unei pedepse privative de libertate.

Comisar  de penitenciare Georgeta GURĂ, purtător de cuvânt Penitenciarul Focşani

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu