duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăSocietate25 de ani de activitate pentru sistemul vrâncean de protecție a copilului,...

25 de ani de activitate pentru sistemul vrâncean de protecție a copilului, DGASPC

Sistemul vrâncean de protecție a copilului a împlinit de curând 25 de ani de existență. DGASPC Vrancea s-a remarcat în asitența socială și la nivel național, specialiștii săi fiind fiind adesea nominalizați și premiați și dați ca exemplu de bună practică.

Astfel, la nivelul Senatului României, în contextul sărbătoririi Zilei Internaționala a Persoanei cu Dizabilități, Consiliul de Monitorizare pentru Implementarea Convenției Internaționale privind Respectarea Drepturilor Persoanelor cu Dizabiltăți a poziționat DGASPC Vrancea pe locul III la nivel național cu privire la activitatea de dezinstituționalizare, atât a copilului, cât și a adultului cu dizabilități, pentru perioada 2020, 2021, 2022. Aceste reușite nu ar fi fost posibile fără contribuția fiecăruia dintre colegi, astfel, la ceas aniversar, au fost acordate distincții pentru performanță și excelență, raportându-ne la rezultatele deosebite obținute, vechimea în cadrul instituției și eforturile depuse pentru performanța întregii instituții.

Așadar, în semn de recunoștință și apreciere s-a acordat Diploma de Excelență colegilor care s-au remarcat în întreaga activitate, respectiv:

Liliana AGACHE – pentru performanță în coordonarea centrelor rezidențiale;

Mihaela PARASCHIVESCU – pentru gospodărirea performantă a centrului pe care îl coordonează;

Mihaela GHEORGHE – pentru gospodărirea performantă a centrului pe care îl coordonează;

Livia SPOIALĂ – pentru creativitate și implicare în educarea și îndrumarea copiilor;

Claudia GRIGOROIU – pentru implicare și contribuția deosebită la dezvoltarea și perfecționarea asistenței maternale profesioniste;

Samuel GHICA – pentru implicare și contribuția deosebită la dezvoltarea și perfecționarea asistenței maternale profesioniste;

Anca CANDREA– pentru pentru performanță în intervenția în regim de urgență în sprijinul copiilor vulnerabili;

Aurel MANOLACHE – pentru implicare și sprijin necondiționat;

Gigel KIRIAC – pentru implicare și sprijin necondiționat;

Alina BADIU – pentru creativitate, implicare și contribuția deosebită la dezvoltarea abilităților artistice ale beneficiarilor;

Valerica BOJOAICĂ – pentru corectitudine și seriozitate în întreaga activitate în cadrul instituției;

Alina CRĂCIUN – pentru verticalitate și seriozitate în întreaga activitate în cadrul instituției;

Silviu BADIU – pentru buna coordonare și gestionare a parcului auto;

Claudia CONSTANTIN – pentru promovarea în comunitate și perfecționarea serviciilor sociale;

Costică GROSU – pentru gospodărirea performantă a centrului pe care îl coordonează;

Cătălina STAN – pentru performanță în regim de urgență în sprijinul copiilor vulnerabili;

Mioara NEDELCU – pentru gospodărirea performantă a centrului pe care îl coordonează;

Lavinia BUDESCU – pentru promovarea profesiei de psiholog și profesionalism în întreaga activitate în cadrul instituției.

În semn de mulțumire pentru pionerat, loialitate și contribuție se conferă placheta aniversară primilor angajați, din perioada 1995-1997, care mai lucrează încă în instituție:

 

Ionel CHETROI; Silvia BURCĂ; Daniela VELIȘ; Claudia MICU; Mihaela PARASCHIVESCU; Simioana NEAGU; Anca CANDREA; Veronica SECARĂ; Alexandru ARGINTEANU; Elena TUDOR.

Vă mulțumim pentru faptul că ați pus temelia Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea și ați rămas dedicați asistenței sociale timp de 25 de ani! (Sursa: DGASPC Vrancea)

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu