Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au fost prezenți și în acest weekend, pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice. Au fost constatate 142 de abateri contravenționale și reținute 29 de permise de conducere. În perioada 7 – 8 august 2021, Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea a organizat, pe raza întregului județ, acțiuni care au avut ca scop creșterea siguranței rutiere și depistarea participanților la trafic care nu respectă regulile de circulație. În urma desfășurării acestor acțiuni, au fost aplicate 142 de sancțiuni contravenționale, privind circulația pe drumurile publice. Dintre acestea, 45 au fost aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză. Au fost reținute 29 de permise de conducere, retrase două certificate de înmatriculare, fiind constatată o infracțiune la regimul rutier, respectiv conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe. La acțiune, alături de polițiștii vrânceni au participat și polițiști rutieri din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Bacău și Buzău.
Pentru deplasarea în condiții de siguranță, polițiștii vă recomandă:
– Respectați regimul legal de viteză!
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice!
– Adaptaţi permanent viteza de deplasare la condițiile de drum și de trafic!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri riscante sau neregulamentare!
– Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
Astfel de acțiuni punctuale vor continua, atât în mediul urban cât și în mediul rural, în zonele sau pe traseele cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere. (IPJ Vrancea)