Bilanțul celor trei zile pe parcursul cărora s-a desfășurat campania „Maratonul vaccinării” la Focșani este de 386 doze administrate. Campania s-a desfășurat în cortul amenajat în proximitatea centrului comercial „Focșani Mall”, joi, 29 aprilie, fiind administrate 176 doze, vineri, 30 aprilie – 120 doze, iar sâmbătă, 1 mai – 90 doze.
Centrul a fost amenajat prin implicarea Instituției Prefectului Vrancea, prin prefect Gheorghiță Berbece, a DSP Vrancea, prin directorul executiv dr. Cătălin Bunghez, a medicului șef epidemiolog dr. Janina Lazăr, medici și asistenți din cadrul unității și a altor instituții sanitare și de respectare a ordinii publice județene, în efortul comun de conștientizare din partea unui public cât mai numeros a beneficiilor imunizării prin vaccinare, pentru stoparea răspândirii virusului în comunitate și revenirea la o viață normală. (DSP Vrancea)