În perioada 11-19 decembrie 2021, a avut loc programul de formare pentru jurnaliști ”Tratamentul minorilor victime în justiția penală”, în cadrul căruia peste 40 de jurnaliști la nivel local și național au dobândit cunoștințe valoroase de la experții din domeniu privind investigarea cazurilor de trafic de minori și situația reală a minorilor ca victime în sistemul de justiție. Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului ReACT – Reformă şi acţiune pentru apărarea drepturilor copiilor, victime ale traficului uman, în sistemul de justiţie, care se concentrează cu precădere pe reformele necesare pentru apărarea drepturilor copiilor, victime ale traficului uman în sistemul de justiție prin creare a unui mediu adecvat și prietenos de justiție în cadrul căruia drepturile minorilor să fie respectate și să pună capăt practicii instituționale care supune victimele la un proces îndelungat de victimizare. Monica Macovei, Iana Matei, Adriana Săftoiu, Cristi Danileţ și Cosmin Savu au fost formatorii care au pregătit jurnaliștii în aspecte privind cadrul legislativ și practica judecătorească națională și europeană în domeniul drepturilor victimelor minore în sistemul de justiție, obstacolele pe care victimele minore le experimentează în sistemul de justiție, cauzele revictimizării, precum și metodele și instrumentele aplicate în practică în investigarea cazurilor de trafic de minori. În urma participării la atelierele de formare, jurnaliștii vor pregăti și publica 50 de articole de presă privind tratamentul victimelor minore în procedurile judiciare sau evoluția și nivelul de combatere reală a traficului de minori de către instituțiile statului.
”Participarea la workshop-ul ”Tratamentul minorilor victime în justiția penală”, în cadrul proiectului ReAct – Reformă și acțiune pentru apărarea drepturilor copiilor, victime ale traficului uman în sistemul de justiție, a fost șansa de a înțelege complexitatea fenomenului. Am avut acces la informații și resurse juridice, am descoperit dramele care se ascund în spatele cifrelor, dar și cât de multe ar mai fi de făcut pentru ca niciun copil să nu mai fie victimă! Un rol în schimbarea în bine putem avea și noi, jurnaliștii! Sper să reușim!” – Maria Țoghină – Radio România Actualități. “Un work-shop neașteptat de aplicat. O dezbatere în care nu au fost prezentate doar problemele uriașe, care există în actualul sistem de justiție, privind lipsa de protecție și a respectării drepturilor copilului- victimă a traficului uman- ci și SOLUŢII. Expunerile soluțiilor demonstrează că România nu duce lipsă de specialiști. Am avut ocazia să le ascult pledoariile extrem de bine argumentate, să mă gândesc la minorii aflați în dificultate, să mă întreb cine și cât de bine mi-ar proteja copilul, dacă ar trece prin experiențe similare, și le-am dat dreptate. Inițiativa extraordinară a CADO trebuie să-și găsească de urgență răspunsul într-un proiect legislativ, menit să ne apere și să ne respecte copiii, pentru că ei sunt viitorul!” – Grațiela Bâzoi, Ziarul Gherila. Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă!
“ReACT – Reformă şi acţiune pentru apărarea drepturilor copiilor, victime ale traficului uman, în sistemul de justiţie” este un proiect derulat de Centrul de Advocacy și Drepturile Omului (CADO) în parteneriat cu Asociația Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER) și Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina (IPSB), cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este îmbunătățirea statutului minorilor ca victime ale traficului uman în sistemul de justiție penală prin acțiuni de watchdog, de advocay de modificare a cadrului legislativ, de conștientizare a victimelor/potențiale victime, a profesioniștilor privind drepturile copiilor în sistemul de justiție penală și de pregătire a profesioniștilor din sistemului judiciar și social privind aplicarea legislației naționale și europene privind drepturile copiilor, victime ale traficului, în sistemul judiciar.
Despre Programul Active Citizens Fund România
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.”