joi, noiembrie 21, 2024
AcasăSocietate47 de permise reținute în minivacanța de Crăciun. Ce alte abateri s-au...

47 de permise reținute în minivacanța de Crăciun. Ce alte abateri s-au mai constatat

În perioada 23 – 26 decembrie a.c., peste 200 de polițiști au fost prezenți, zilnic, la datorie și au acționat pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, atât în zonele unde au fost preconizate aglomerări de persoane, cât și în ceea ce privește circulația pe drumurile publice. Astfel, în această perioadă, polițiștii au intervenit la 202 evenimente semnalate prin apelul unic de urgență 112, iar în 32 de situații, poliţiştii au intervenit la cazuri de violenţă domestică și au emis, după analizarea situaţiei pe baza unui formular de evaluare a riscului, trei ordine de protecţie provizorii, valabile 5 zile. În perioada 19-26 decembrie, polițiștii rutieri au acționat pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, fiind aplicate 247 sancțiuni contravenționale la regimul circulației pe drumurile publice, dintre care 52 pentru depășirea regimului legal de viteză, 5 pentru conducere sub influența alcoolului, 6 pentru neacordare de prioritate vehicule, 6 sancțiuni aplicate pietonilor, 21 bicicliștilor și 4 căruțașilor.  De asemenea, au fost constatate în flagrant delict 10 infracțiuni, dintre care 5 privind conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. Ca măsuri complementare, au fost reținute 47 de permise de conducere, dintre care 17 pentru depășirea limitei legale de viteză, 5 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, 10 pentru neacordare prioritate pietoni sau vehicule și 15 pentru alte abateri, fiind de asemenea retrase 9 certificate de înmatriculare.

În continuare, pentru a nu fi înregistrate evenimente negative, polițiștii sunt la datorie. În acest context, vă recomandăm să adoptați un comportament responsabil, să nu consumați în exces băuturi alcoolice și să respectați normele de conviețuire socială. Totodată, participanții la trafic sunt sfătuiți să respecte cu strictețe regulile de circulație, să nu consume alcool sau alte substanțe interzise și să adopte o manieră preventivă la volan. De asemenea, având în vedere că și în această perioadă sunt făcute cumpărături, vă recomandăm să vă asigurați corespunzător bunurile.

CUMPĂRĂTURILE ONLINE

Cumpăraţi doar din surse de încredere (firme sau magazine pe care le cunoaşteţi).

Evitaţi persoanele fizice sau operatorii economici care nu afişează date de contact complete (adresă, numere de telefon, CUI), şi se rezumă la o simplă adresă de mail, întrucât localizarea ulterioară şi recuperarea pagubei este dificilă. Nu trimiteţi bani persoanelor necunoscute (aşa cum nu aţi da bani unei persoane necunoscute de pe stradă, nu o faceţi nici pe internet).

Dacă este posibil, folosiţi un serviciu cu plata ramburs. Nu acceptaţi să mutaţi discuţiile cu vânzătorul, de pe site-ul de vânzări, pe un alt canal de comunicare (gen aplicație).

Verificaţi review-urile şi rating-ul magazinelor pe care nu le cunoaşteţi şi pe cele ale vânzătorilor individuali.(Sursa: IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu