Sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., poliţiştii de la rutieră, sprijiniţi de colegii de la ordine publică, au acționat în acest sfârșit săptămână pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere grave, în special a celor produse pe fondul consumului de alcool şi droguri. De asemenea, în cadrul acţiunii, participanţii la trafic au fost informaţi cu privire la riscurile pe care le implică consumul de alcool sau droguri la volan. Totodată, polițiștii au acționat pentru prevenirea și combaterea depășirii regimului legal de viteză pe drumurile publice și pentru informarea conducătorilor de autovehicule cu privire la necesitatea utilizării centurilor sau a dispozitivelor de siguranță omologate. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 575 de sancțiuni contravenționale, dintre care 117 pentru depășirea limitei legale de viteză, 96 pentru neutilizarea centurii sau dispozitivelor de siguranță omologate de către conducătorii auto, 7 pentru neutilizarea centurii sau dispozitivelor de siguranță omologate de către pasageri, precum și 2 sancțiuni pentru neutilizarea centurii sau dispozitivelor de siguranță omologate de către minorii sub 14 ani.
Totodată, 55 de permise de conducere au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, dintre care 43 pentru depășirea limitei legale de viteză. Polițiștii au întocmit 9 dosare penale, 3 din acestea fiind întocmite pentru conducerea sun influența alcoolului sau a altor substanțe. De asemenea, au fost retrase 17 certificate de înmatriculare. Poliţiștii rutieri atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, a celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.
Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!
Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor. (IPJ Vrancea, foto: arhivă)