Consiliul Local Mărăşeşti a decis astăzi să scadă la limita minimă prevăzută de Codul Fiscal impozitul pe locuinţe, pentru a atenua din creşterea obligatorie impusă de lege. Totodată, CL Mărăşeşti a reclasificat o parte din străzi, astfel încât impozitul să scadă. ”Primăria a luat decizia de a nu mări taxele și impozitele locale, pentru a nu-i pune într-o situație dificilă pe locuitorii orașului. Administrația locală are însă obligația de a respecta prevederile Codului fiscal, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, prin care s-au mărit o serie de taxe și impozite. Îi rugăm pe cetățeni să înțeleagă faptul că nu Primăria și Consiliul Local au mărit aceste obligații, care au fost stabilite prin legea de adoptare a Codului fiscal. Pentru a veni în ajutorul locuitorilor orașului, Consiliul Local Mărășești s-a întrunit astăzi în ședință și decis scăderea cotei de impozitare pentru clădirile cu destinație de locuință de la 1,12%, valoarea aprobată anul trecut, la 0,08%, limita minimă prevăzută de noul Cod fiscal”, a declarat primarul Valerică Chitic. Iată comunicatul de presă transmis de Primăria Mărăşeşti:
La Mărășești s-au redus impozitele pentru a compensa creșterile din Codul Fiscal
Primăria și Consiliul Local Mărășești au luat măsuri pentru a-i ajuta pe locuitorii orașului, după ce taxele și impozitele locale au fost mărite de noul Cod fiscal. În acest sens, Consiliul Local s-a întrunit în ședință joi, 28 ianuarie 2016, și a decis ca impozitul pe locuințe să scadă la limita minimă prevăzută de Codul fiscal. Locuitorii orașului vor plăti un impozit de 0,08% din valoarea locuinței. De exemplu, pentru un apartament cu o suprafață de 45 mp impozitul a fost în anul 2015 de 100 de lei, iar în acest an a scăzut la 91 de lei.
”Primăria a luat decizia de a nu mări taxele și impozitele locale, pentru a nu-i pune într-o situație dificilă pe locuitorii orașului. Administrația locală are însă obligația de a respecta prevederile Codului fiscal, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, prin care s-au mărit o serie de taxe și impozite. Îi rugăm pe cetățeni să înțeleagă faptul că nu Primăria și Consiliul Local au mărit aceste obligații, care au fost stabilite prin legea de adoptare a Codului fiscal. Pentru a veni în ajutorul locuitorilor orașului, Consiliul Local Mărășești s-a întrunit astăzi în ședință și decis scăderea cotei de impozitare pentru clădirile cu destinație de locuință de la 1,12%, valoarea aprobată anul trecut, la 0,08%, limita minimă prevăzută de noul Cod fiscal”, a declarat primarul Valerică Chitic.
O altă măsură luată de autoritățile locale și aprobată de Consiliul Local a fost analizarea situației străzilor și încadrarea corectă a acestora pe categorii. În zonele A și B și C erau incluse mai multe străzi care nu ofereau toate utilitățile necesare locuitorilor pentru a fi încadrate aceste categorii. De exemplu, în aceeași zonă se aflau străzi asfaltate și străzi neasfaltate. Consiliul Local Mărășești a hotărât în ședința de joi ca străzile aflate în această situație să fie trecute în categoria inferioară în care este normal să fie incluse. O singură stradă a trecut de la categoria A la categoria B: Mareșal Averescu, din Republicii până la intersecția cu strada Lupeni. Străzile care au trecut de la categoria B la categoria C sunt următoarele: Ecaterina Teodoroiu, Lupeni, Independenței, Muncii, Crizantemelor, Griviței, Ghe. Doja. Străzile care au trecut de la categoria C la categoria D sunt următoarele: Holdelor, blocuri Doaga și locuințe CFR. Strada Tudor Vladimirescu a fost declasificată de la categoria B la categoria D.
Trecerea în altă categorie a acestor străzi îi va ajuta pe cetățenii care locuiesc aici, pentru că noul Cod fiscal prevede o impozitare suplimentară pentru suprafețele din intravilan. Începând cu acest an, locuitorii care dețin și alte suprafețe intravilan în afara celor cu destinația curți construcții sunt obligați ca pentru 400 mp din aceste suprafețe să plătească același impozit ca pentru terenurile curți construcții. Creșterea este foarte mare, pentru că impozitul pentru 1 hectar de teren arabil intravilan este de 21 lei, iar pentru 1 hectar de curți de construcții este de 4447 lei în zona B. Un locuitor cu teren arabil și vie intravilan în zona B a plătit anul trecut 3 lei, iar în acest an impozitul stabilit este de 155 lei. Impozitul pe curți construcții este de 6445 lei în zona A, 4447 lei în zona B, 2113 lei în zona C și 1230 lei în zona D.
”Fac un apel la cetățeni să înțeleagă că aceste majorări sunt prevăzute de Codul fiscal, pe care Primăria Mărășești este obligată să le respecte. Noi am făcut tot ceea ce ține de administrația locală pentru a-i ajuta pe locuitorii orașului. Îi rog pe cetățeni să își plătească obligațiile la bugetul local, pentru a nu acumula restanțe”, a spus primarul Valerică Chitic.
PRIMĂRIA ORAȘULUI MĂRĂȘEȘTI