Poliţiştii de frontieră au depistat 60 de migranţi care intenţionau să intre ilegal în România, pe jos, din Serbia.
Grupul de persoane care se deplasa dinspre frontieră spre interiorul ţării a fost observat de polițiștii de frontieră cu ajutorul sistemului de termoviziune. Imediat, mai multe patrule de intervenţie şi supraveghere a frontierei de stat au intervenit, grupul fiind interceptat în apropierea frontierei, pe direcţia localităţii Comloşu Mic.
După ce au fost prinşi, cei 60 de bărbaţi au fost duşi la sediul secţiei de Poliţie de Frontieră din Jimbolia. În urma verificărilor s-a stabilit că imigranţii provin Irak, Afganistan, Pakistan, Somalia şi Maroc şi au vârstele cuprinse între 20 şi 40 de ani. Imigranţii au declarat că au urmat ruta Grecia – Macedonia – Serbia, iar ţinta lor este Germania, unde vor să obţină un loc de muncă, România fiind doar o ţară de tranzit.