vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri Interne7 procurori anticorupție din Constanța și-au dat acordul pentru a conduce structura,...

7 procurori anticorupție din Constanța și-au dat acordul pentru a conduce structura, după ce le-a fost schimbat șeful peste noapte

7 procurori din Constanța au trimis Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) acceptul de a fi delegați pe funcția de procuror șef al structurii, după schimbarea intempestivă din funcție a lui Andrei Bodean cu Mihai Alexandru Stanciu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța. Pe aceștia nu i-a întrebat nimeni dacă vor să conducă serviciul teritorial, noul șef fiind impus de la București. În aceste condiții, cei șapte și-au dat acordul CSM pentru a fi delegați în funcția de conducere. Demersul celor șapte procurori anticorupție este bazat pe un articol din legea privind statutul magistraților. Mai exact este vorba de articolul 179 care arată că „pot fi delegaţi în funcţii de conducere judecătorii sau procurorii care funcţionează la instanţa sau parchetul unde este vacantă funcţia de conducere.

Andrei Bodean are la activ mai multe rechizitorii mediatizate care s-au soldat cu condamnarea lui Nicușor Constantinescu și Radu Mazăre. Tot DNA Constanța îi anchetează în prezent ÎPS Teodosie și pe primarul Constanței, Vergil Chițac. De cealaltă parte, potrivit G4media, Mihai Alexandru Stanciu este fiul fostului judecător Nicolae Stanciu, cel care a condus Curtea de Apel Constanța și a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă, luare de mită şi fals în declaraţii. Stanciu a fost achitat de instanța supremă în decembrie 2021.

Articolul complet poate fi citit pe PRESShub.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu