Primăria Focșani și Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea nu s-au pus de acord pentru o premiere comună a celor mai buni sportivi din Vrancea, astfel că vor fi organizate două evenimente separate.
Aleșii locali au aprobat joi seara alocarea a 75.000 de lei pentru premierea performerilor, o sumă generoasă, după cum a spus președintele de ședință, pesedistul Cătălin Vrabie, care a ținut să treacă în revistă o serie de rezultate foarte bune obținute de sportivi, în special cei ai clubului subordonat Consiliului Local. Proiectul de alocare a sumei pentru premiere a trecut și cu amendamentul viceprimarului Marius Iorga, citit de alesul liberal Tudorel Trofin, de suplimentare a sumei cu încă 3050 de lei pentru premierea echipei de fotbal CSM Focșani, grupa 2006, campioană națională în ediția trecută. Sportivii vor fi premiați marți, la sala fostului Cinema „Balada”.
Totodată, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea organizează Gala Sportului Vrâncean 2015.
„În cadrul acestui eveniment vor fi premiaţi cei mai merituoşi sportivi şi antrenori ai judeţului. Acesta se va desfăşura miercuri, 16 decembrie, ora 14.30, la sala mică a Ateneului Popular „Maior Gheorghe Pastia” din municipiul Focşani.
„În cadrul festivităţii vor fi premiaţi laureaţii sportului la nivelul judeţului Vrancea, în baza performanţelor obţinute la competiţiile sportive naţionale şi internaţionale în anul 2015, astfel:
– sportivi discipline olimpice
– sportivi discipline neolimpice
– antrenori
– asociaţii judeţene pe ramură de sport
– jocuri sportive
– profesori educaţie fizică şi sport din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea
Totodată se vor înmâna distincţii oficialităţilor locale şi judeţene pentru implicarea şi susţinerea fenomenului sportiv, cât şi reprezentanţilor mass-media.
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea va premia cu diplome, trofee şi echipament sportiv laureaţii acestui eveniment, fondul de premiere fiind de 10.000 de lei.
Pe această cale invităm toţi iubitorii sportului să fie alături de laureaţii acestui eveniment, care reprezintă cu cinste şi mândrie judeţul Vrancea în întrecerile sportive naţionale şi internaţionale”, precizează Daniel Gongu, dorectorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Vrancea .