Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că a fost modificat Manualul de procedură pentru evaluarea și selectarea cererilor de finanțare depuse de către solicitanți pentru a obține fonduri europene nerambursabile prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Conform noului Manual de procedură, beneficiarii au posibilitatea de prelungire a termenelor prevăzute în „Notificarea beneficiarului privind selectarea cererii de finanțare și semnarea contractului de finanțare” pentru depunerea documentelor solicitate, în cazuri justificate și care pot fi demonstrate în mod concret. „Din experiența de până acum, solicitanții declarați eligibili și selectați pentru a obține finanțare au semnalat faptul că pentru obținerea anumitor documente (avize, acorduri, autorizații) necesare contractării, este nevoie de un timp mai îndelungat pentru emiterea acestora de către instituțiile abilitate. Ca urmare a acestor solicitări, am decis să actualizăm procedurile de lucru, în sensul prelungirii termenelor acolo unde situația o impune și pe baza documentelor justificative primite, astfel încât proiectele selectate să fie contractate și implementate. Această modificare continuă procesul de simplificare și accesibilizare a obținerii de finanțare nerambursabilă. Îmi doresc, și am făcut pași importanți în această direcție, ca beneficiarii să fie partenerii noștri, pentru că avem scopuri convergente și nu antagonice. ” a declarat directorul general al AFIR, Adrian – Ionuț CHESNOIU.
Pentru obținerea prelungirii, solicitantul anunţă în scris Agenția, privind imposibilitatea depunerii în termen a documentelor solicitate de AFIR pentru încheierea contractului de finanțare, iar experții din cadrul structurilor teritoriale (Centrele regionale sau Oficiile județene, după caz) cărora li s-a repartizat solicitarea, vor analiza posibilitatea acordării unei prelungiri și o vor supune aprobării managementului superior. Această prelungire se acordă doar dacă este justificată și însoțită de documente doveditoare. Orice prelungire nu va depăși termenul de 90 de zile calendaristice precizat în Notificarea beneficiarului privind selectarea cererii de finanțare și semnarea contractului de finanțare.
În situaţia în care nici în urma prelungirii acordate, solicitantul nu depune documentele necesare contractării, AFIR transmite Notificarea de neîncheiere a contractului de finanțare și astfel, solicitantul nu va mai putea obține fondurile alocate conform raportului de selecție. Precizăm că modificarea procedurală se aplică tuturor notificărilor aferente rapoartelor de selecție aprobate după data de 29 noiembrie 2016, în conformitate cu HG nr. 881/ 2016. (comunicat AFIR)
90 de zile suplimentare pentru încheierea contractelor de finanțare europeană prin AFIR
- Advertisment -