sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăAdministratieChiriașii Primăriei din blocul Onasis, mutați pentru un an la adăpostul în...

Chiriașii Primăriei din blocul Onasis, mutați pentru un an la adăpostul în care au stat oamenii străzii

Primăria Focșani vrea să mute cele zece familii care locuiesc în blocul de pe strada Măgura Nr.123, care va intra săptămâna viitoare în reabilitare, în clădirea în care a funcționat adăpostul de noapte al oamenilor străzii din Focșani, de pe strada Albinei. Primarul Cristi Misăilă spune că este vorba despre o mutare temporară. „Deocamdată nu am obținut girul Consiliului Local pentru a face acolo o creșă. Ne dorim în continuare să utilizăm spațiul, atâta vreme cât nu-l vom da la creșă. În blocul de pe Măgura locuiesc zece familii, cu foarte mulți copii, și am vrea să le asigurăm temporar un adăpost și vom fi nevoiți să folosim acest adăpost de noapte pentru a-i caza pe aceștia. Pentru o parte din ei, pentru că nu vor încăpea cu toții”, a spus primarul Misăilă la postul Atlas TV. Pentru cei care nu vor avea loc în adăpost, Primăria caută variante în căminele de elevi. Edilul Misăilă spune că lucrările de la blocul de pe Măgura vor începe cu repararea acoperișului și cu reabilitarea exterioară, urmând ca peste iarnă să se lucreze în exterior. Constructorul are la dispoziție 12 luni pentru finalizarea investiției. Lucrările de reabilitare au fost câștigate de firma Emilaseb Construct din comuna Milcovul, pentru suma de 2.123,310 lei, societate reprezentată de Emil Ion Pîrlog. Aceeași firmă este favorită să câștige și lucrările de sistematizare pe verticală la același bloc, în sumă de peste 500.000 de lei.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu