În perioada 5 – 11 septembrie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea au desfăşurat mai multe controale pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale rezultate din punerea în valoare, exploatarea, transportul, prelucrarea şi comercializarea materialelor lemnoase. Astfel, în urma celor 107 controale desfășurate pe drumurile publice, la depozitele de materiale lemnoase și în fonduri forestiere, au fost constatate 9 infracţiuni şi aplicate 38 de sancţiuni contravenţionale, din care 28 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 19.000 de lei. Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 62,78 mc material lemnos, în valoare totală de peste 14.500 de lei.
Exemple:
La data de 10.09.2019, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au efectuat un control pe linie silvică la un depozit de materiale lemnoase de pe raza comunei Mera, ocazie cu care au constatat faptul că în perioada 01.08. – 10.09.2019 operatorul economic al societății a primit şi depozitat fără documente legale de provenienţă cantitatea de 7,15 mc lemn de foc din specia gorun.
În cauză a fost dispusă măsura sancționării contravenționale pentru încălcarea prevederilor art. 19, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 171/2010 rep., fiind dispusă, totodată, măsura complementară a confiscării cantității de material lemnos.
La data de 10.09.2019, ora 2000, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Panciu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, din comuna Câmpuri, a tăiat fără drept mai mulţi arbori dintr-o suprafaţă de fond forestier și a sustras materialul lemnos rezultat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, fapte prev. de art. 107, alin. (1) şi art. 109, alin. (1) din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic). (SURSA: IPJ Vrancea)