Bogdan Hossu: „Pactul pentru Bunăstarea Românilor propus de PSD: un document ipocrit, populist, care uită de o mare mare parte dintre cetățeni și ignoră probleme fundamentale, precum reformarea sistemului de impozitare și modificarea legislației muncii și a dialogului social. Sunt doar elemente de susținere a unui program electoral fără susținere financiară.” Documentul transmis de președintele Partidului Social Democrat partidelor politice și partenerilor sociali își propune realizarea unui consens politic asupra unui set de măsuri pentru „creșterea nivelului de trai în România” și angajamentul de a „nu aduce atingere în niciun fel bunăstării românilor”. Doar că, atunci când vorbește despre „salariile românilor”, PSD se referă la respectarea parțială a drepturilor salariaților din sistemul public, lăsând ambiguu a se înțelege că vor fi în continuare înghețate anumite drepturi salariale și fără să menționeze deloc salarizarea precară din sistemul economic, unde lipsa negocierii colective, blocată de legea 62 a dialogului social, menține salariile la un nivel foarte scăzut.
Democrația la locul de muncă, dreptul neîngrădit al lucrătorilor la asociere și negociere colectivă sunt elemente care determină o distribuție echilibrată a rezultatelor economice. Lipsa acestor mecanisme în România duce la polarizare, precarizare a lucrătorilor, degradarea condițiilor de muncă și migrație. În ciuda ușoarei creșteri din ultimii doi ani a ponderii salariilor în PIB, determinate de creșterile din sectorul public, în România rezultatele economice sunt distribuite dezechilibrat, o treime către lucrători și două treimi către capital, când proporția firească ar fi invers. Partidele politice nu arată nicio preocupare pentru modificarea actualului sistem de impozitare profund inechitabil prin cota unică și prin plasarea întregii poveri fiscale pe salariați. În mod ipocrit, singura grijă a PSD-ului este de a menține neschimbată impozitarea lucrătorilor independenți, un sistem profund nedrept care-i împovărează pe cei cu venituri mici și oferă în schimb înlesniri celor cu venituri mari și foarte mari.
Propunerea și conținutul acestui pact ascunde un fapt absurd, cu care din păcate ne-am obișnuit într-atât încât devine greu de sesizat. Un pact național în care să se agreeze aplicarea unor legi aflate în vigoare, adoptate de Parlament și care se presupune că au trecut prin filtrul consultărilor și dezbaterilor, arată cât de distorsionată este perspectiva politicienilor asupra procesului legislativ.
Un pact național ar trebui să aibă la bază un proiect de construcție viitoare, o prioritizare sau concentrare a efortului național pe anumite priorități, ca spre exemplu educația, sănătatea sau pentru o reformă radicală a fiscalității, pentru creșterea etapizată a salariului minim și reducerea treptată a inegalităților sociale, nu pentru aplicarea unor legi adoptate!
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” reamintește partidelor politice parlamentare, atât celor de la guvernare, cât și din opoziție, că în cadrul UE, așa cum prevede Tratatul de funcționare al Uniunii, statele promovează dezvoltarea bazată pe o economie socială de piață, printr-o creștere economică echilibrată, cu un nivel înalt de protecție și măsuri care să realizeze justiția socială.
Elementul de justiție socială trebuie integrat structural în orice politică de reformă economică și fiscală. (Departament Comunicare, CNS Cartel ALFA)