Plenul Parlamentului European a aprobat, cu largă majoritate, raportul deputatului european Siegfried Mureșan (PPE / PNL) privind alocarea a 8,19 milioane de euro pentru despăgubiri în urma inundațiilor care au afectat nord-estul României în vara anului 2018. Raportul a fost aprobat cu 645 voturi pentru, 18 împotrivă și 30 abțineri. Ajutorul provine din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) care a fost creat special pentru a sprijini statele membre și cele candidate afectate de catastrofe naturale majore. „Am solicitat alocarea acestor bani încă din prima ședință ordinară a Comisiei pentru bugete din noua legislatură fiindcă am vrut ca raportul meu să fie adoptat de urgență, astfel încât banii să ajungă cât mai repede în țară. Prin acest vot, transmitem un semnal clar că, indiferent de situație, Uniunea Europeană are la dispoziție instrumente pentru a sprijini statele membre în urma dezastrelor naturale care duc la pagube majore pentru oameni”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan astăzi, după votul din plen.
Banii europeni obținuți prin raportul eurodeputatului român vor acoperi parțial cheltuielile cu operațiunile de urgență realizate de autorități pentru reconstrucția digurilor și a infrastructurii de transport. România a mai beneficiat de finanțare prin intermediul FSUE de șapte ori în trecut, sprijinul Uniunii Europene ridicându-se la 119 milioane de euro. (Biroul de presă)
UE va aloca peste 8 milioane de euro pentru refacerea obiectivelor distruse de inundațiile din nord-estul României, din 2018
- Advertisment -