Un cetățean din comuna Valea Sării a sesizat instituțiile județene cu privire la faptul că autoritățile locale excavează pe malul râului Putna fără autorizație. Acesta susține că primarul și viceprimarul cară balast pentru a acoperi gropile de pe ulițele satului cu puțin timp înainte de alegerile locale. Totodată, edilii sunt acuzați și că mai descarcă mașina cu balast prin curțile oamenilor. La sfârșitul săptămânii trecute, buldoexcavatorul și camionul Primăriei din Valea Sării se aflau în albia râului Putna și încărcau balast.
”Perimetrul este al Primăriei comunei Valea Sării. Am depus documentația la SGA. Punem balast pe ulițele din comună, acolo unde este nevoie și unde ne solicită cetățenii”, ne-a declarat Valentin Marcu, primarul comunei Valea Sării. ”Operațiunea” a fost înregistrată de localnici, aceștia acuzându-i pe edili că pun balast acum pe ulițe în scop electoral. ”Viceprimarul conduce camionul și pune balast unde vor ei, că vin alegerile. Și mai descarcă și prin curțile oamenilor, acolo unde au ei interes”, susțin oamenii din comună care au sesizat autoritățile, fapt negat de primarul Marcu. La fața locului au ajuns reprezentanți ai SGA și ai Gărzii de Mediu, însoțiți de jandarmi. Aceștia nu au mai găsit pe nimeni, nici oameni nici utilaje. Au constatat, însă, că se exploatase, fără autorizație, cam 10 mc de balast din albia râului. ”Am văzut că s-a excavat, erau gropi dar nu pot să vă spun de cât timp erau făcute. Am transmis un raport către Prefectură și am luat legătura cu poliția pentru a monitoriza atent și acest aspect și pentru a ne informa dacă apar situații și date noi. Într-adevăr, Primăria Valea Sării a depus solicitare pentru a exploata 2.000 de mc de balast, le-am dat aviz dar mai avem nevoie de niște documente pentru a le permite să excaveze în albia râului Putna. În această perioadă este o presiune foarte mare din partea primarilor care vor să obțină autorizații pentru a exploata balast din albiile râurilor”, ne-a declarat Cătălin Popescu, directorul SGA Vrancea.