Evadatul de ieri, de la Penitenciarul Focșani, este căutat non stop de forțele Ministerului Afacerilor Interne. Polițiștii și jandarmii vrânceni, alături de angajații Penitenciarului Focșani, au împânzit județul, căutările fiind atât la autovehicule cât și pe câmp. De asemenea, în sprijinul echipelor de căutare a ajuns și un elicopter IGAV Deocamdată, până sâmbătă dimineață, la ora 9:00, bărbatul care a fugit nu fusese găsit. Bărbatul evadat este din comuna Boghești, județul Vrancea.
Reamintim că ”vineri, 20 septembrie 2019, în jurul orei 14,15, s-a constatat că persoana privată de libertate Ciobotaru Vasilică, în vârstă de 39 ani, condamnat definitiv la 22 ani de închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de omor calificat, clasificat în regim deschis, a părăsit punctul de lucru exterior de pe raza localității Goleşti, la care desfășura activități lucrative. În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsurile specifice în astfel de situaţii, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vrancea şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea. Menționăm că părăsirea fără autorizare a punctului de lucru, aflat în exteriorul locului de deținere, este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani. De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei verificări interne care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului. În cazul în care deţineţi informaţii care ar putea ajuta la identificarea sau capturarea deţinutului, vă rugăm să contactaţi cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sunaţi la numărul de telefon 112. De asemenea, puteţi contacta Penitenciarul Focşani la numerele de telefon 0237/258707 sau 0749097361 – cms. șef Gură Georgeta purtătorul de cuvânt al unităţii, e-mail: pfocsani@anp.gov.ro.” (Penitenciarul Focșani)