sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăPanciuFOTO Mii de credincioși s-au recules la racla cu moaștele Sfântului Teodosie...

FOTO Mii de credincioși s-au recules la racla cu moaștele Sfântului Teodosie al II-lea de la Mănăstirea Brazi

Mii de credincioși s-au recules duminică, 22 septembrie 2019, la racla cu moaștele Sfântului Ierarh Teodosie al II-lea, în ziua de hram a Mănăstirii Brazi din Panciu, ctitorie a fostului Mitropolit al Moldovei (1674-1675), ucis de tătari în anul 1694 și canonizat de Biserica Ortodoxă Română pe data de 5 octombrie 2003.

„Nu este puțin lucru ca, din când în când, lăsând preocupările noastre cotidiene, să facem popasuri duhovnicești, în duminici, sărbători și la zile de hram, la biserici și mănăstiri, pentru a ne întâlni cu sfinții, în rugăciune și comuniune. Astăzi, prin excelență, este ziua Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie. Îl puteți întâlni în rugăciune și vă puteți închina înaintea cinstitelor sale moaște și în alte zile, dar atunci când sfântul își sărbătorește ziua încununării sale în Împărăția lui Dumnezeu, este altfel decât în celelalte zile! Așa se explică prezența dumneavoastră în număr atât de mare la Sfânta Liturghie, trecând, rând pe rând, prin fața raclei în care se află cinstitele moaște!“, a spus, în predica sa, ÎPS Ciprian.

Acesta le-a reamintit credincioșilor faptul că Sfântul Teodosie „a fost monah de tânăr, îndeplinindu-și îndatoririle în frică de Dumnezeu, întru ascultare și smerenie“.

„A iubit mult Casa lui Dumnezeu. Tocmai de aceea, a și ctitorit multe locașuri sfinte, între care și biserica și așezământul monahal de la Mănăstirea Brazi. Dumnezeu l-a chemat și la slujire mai înaltă, aceea de a fi arhipăstor al unor comunități de credincioși – mai întâi, din zona Rădăuților, apoi din zona Romanului, unde a ctitorit Mănăstirea Bogdana și apoi, la Iași, timp de un an, ca Mitropolit al Moldovei. Vicisitudinile vremii l-au determinat, însă, pe Sfântul Teodosie să părăsească scaunul mitropolitan al Moldovei și să revină în zona Vrancei, unde se nevoiau, încă, mulți sihaștri, mulți rugători, printre care și Sfântul Vasile de la Poiana Mărului și Sfântul Paisie Velicicovschi, ucenic al Marelui Vasile de la Poiana Mărului. Sfântul Teodosie a avut, însă, de pătimit și Dumnezeu l-a chemat la Sine, tocmai pentru că l-a iubit și pentru că El a iubit biserica Sa din această zonă. Nu se putea o coincidență mai fericită, ca în această duminică, atunci când s-a făcut vorbire despre chemarea celor dintâi ucenici la apostolat, când am auzit cuvintele Mântuitorului, «Eu sunt Păstorul cel Bun!», să-l cinstim pe unul din bunii arhipăstori ai neamului românesc!“, a adăugat Arhiepiscopul Ciprian.

Înaltpreasfinția Sa i-a binecuvântat pe cei prezenți, adresându-le, totodată, și un cuvânt de laudă și de mulțumire, pentru faptul că au venit în număr atât de  mare la Mănăstirea Brazi, „arătându-și credința în Dumnezeu și cinstirea față de sfinți“. Arhiepiscopul Ciprian le-a mulțumit, de asemenea, Maicii Starețe Eusebia, părinților conslujitori, atât din Eparhia Buzăului și Vrancei, cât și preoților din Botoșani și Iași, maicilor de la Mănăstirea Bogdana – ctitorie a Sfântului Teodosie, care vin în fiecare an la prăznuirea ctitorului Mănăstirii Brazi.

„Fiți binecuvântați și vă îndemn ca tot ceea ce ați ascultat și ascultați în fiecare duminică și sărbătoare, din gura lui Dumnezeu, prin glasul Evangheliei, să vă străduiți să împliniți! Și să nu uitați niciodată că numai rămânând uniți în dragostea lui Hristos și întemeiați pe credință în El, ca Fiu al Lui Dumnezeu, răstignit, inviat și înălțat la Ceruri, putem să ne continuăm frumos viața noastră creștinească, putem să ne purtăm crucea vieții, până când Dumnezeu va rândui să ne cheme la Sine! Să fim conștienți de rostul viețuirii noastre pământești și să tratăm cu toată responsabilitatea învățăturile pe care Hristos Domnul ni le transmite prin Evanghelia Sa! Să vă binecuvânteze Dumnezeu pe toți, să vă ajute să aveți parte numai de bine, să vă dăruiască înțelepciunea de a înțelege și a împlini cuvintele evanghelice și, cu toții, să rămânem uniți îîn dragostea lui Hristos! La mulți și binecuvântați ani tuturor, să vă bucurați de această zi și să duceți în casele frățiilor voastre, la prieteni și la rude, binecuvântarea lui Dumnezeu și rugăciunile Sfântului Sfințit Teodosie de la Mănăstirea Brazi“, a spus ÎPS Ciprian.

Programul prilejuit de ziua de hram a mănăstirii a început cu Acatistul Sfântului Teodosie, ale cărui moaște au fost așezate, pentru reculegere și pelerinaj, în baldachinul de lângă altarul de vară. Sfânta Liturghie Arhierească a fost oficiată de ÎPS Ciprian, împreună cu un numeros sobor de preoți.

La finalul evenimentului, părintele protopop Cristinel Popa a transmis mesajul Maicii Starețe Eusebia, care a mulțumit ÎPS Ciprian, „pentru aleasa și permanenta grijă pe care o poartă mănăstirii“, precum și primarului Iulian Nica,  pentru sprijinul permanent acordat obștii monahale păncene.

Primarul Iulian Nica a mulțumit arhiereului și soborului de preoți pentru faptul că au fost alături de pănceni în ziua în care comunitatea și-a sărbătorit patronul spiritual.

„Ca întotdeauna, pentru noi, păncenii, este o mare bucurie să ne sărbătorim ocrotitorul spiritual împreună cu Înaltpreasfinția Sa Ciprian!  Îi mulțumim pentru binecuvântare, pentru cuvintele frumoase, pentru sfaturile bune și, mai ales, pentru dragostea și prietenia față de comunitatea noastră! Sfântul Teodosie să ne lumineze și să ne ajute pe toți!“, a declarat primarul Iulian Nica.

Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu