Site-ul Anti-Bribery Synergy a publicat o sinteză a monitorizării performanţelor operaţionale în domeniul prevenirii şi combaterii mitei în spitalele din România. Sinteza cuprinde date colectate în urma unui sondaj pe 10 întrebări, una dintre ele având următoarea întrebare: “Vi s-au solicitat bani sau atenții de către medici sau asistente?”, din cadrul Mecanismului de Feedback al Ministerului Sănătății. Potrivit celor care s-au ocupat de această cercetare, ”raportul a fost realizat prin tehnici de regrupare și centralizare a datelor obținute prin intermediul mecanismului de feedback, realizându-se în urma prelucrării noi informații agregate și sintetizate. Mecanismul de feedback este un instrument de monitorizare cu privire la calitatea serviciilor a 352 spitale publice din România și este reprezentat de un chestionar aplicat prin SMS sau Web ce cuprinde un set de 10 întrebări”. Sondajul a fost realizat în perioada ianuarie-iulie 2019, la solicitarea Ministerului Sănătății, iar Spitalul de Urgență ”Sf. Pantelimon” din Focșani se află undeva la jumătatea clasamentului cu numărul de cazuri de mită semnalate.
Citiți AICI clasamentul.