vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitatePreot din comuna Suraia, prins cu fabrică de lumânări clandestină

Preot din comuna Suraia, prins cu fabrică de lumânări clandestină

Preotul Poiană din comuna Suraia este cercetat pentru evaziune fiscală și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități. Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere  Criminalitatii Economice Vrancea spun că preotul şi alţi trei bărbaţi ar fi  produs și comercializat lumânări similare celor vândute în lăcașurile de cult, în perioada 2012- mai 2016, fără a deține autorizație în acest sens.

„Astfel, astăzi au fost efectuate 6 percheziții domiciliare, ocazie cu care in comuna Suraia la domiciliul unui dintre barbati, a fost gasita o instalație pentru fabricarea lumânărilor (aflată în funcțiune), materie primă folosită la fabricarea acestora, precum și cantitatea de 505 kg produs finit (lumânări). De asemenea, în urma perchezițiilor au mai fost ridicate in vederea continuarii cercetarilor si sumele de 6620 lei și 1130 euro”, potrivit IPJ Vrancea.

În urma documentării activității infracționale s-a mai stabilit faptul că lumânările astfel obținute erau comercializate pe raza județelor Vrancea, Buzău și București.

Poliţiştii au întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu