Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare de specialitate cu privire la starea vremii în următoarele 48 de ore. Meteorologii spun că aria ploilor va fi în extindere dinspre vest și va cuprinde treptat toată țara, începând de mâine dimineață. În intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantitățile de apă vor depăși local 15-20 de litri/mp, izolat 40 de litri/mp. Vor fi și perioade cu fenomene specifice instabilității atmosferice, în a doua parte a zilei de joi, 3 octombrie, în special în Transilvania și Moldova, apoi și în regiunile sud-estice. Se vor semnala averse, ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat, posibil, vijelii și grindină. Vântul va avea local și temporar intensificări în majoritatea zonelor, cu viteze în general de 40-50 de km/h. Vremea se va răci semnificativ pe parcursul zilei de joi în vest și nord-vest, iar vineri și în restul teritoriului.
Meteo: vreme de toamnă rece, în următoarele zile
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -