sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăPanciuFOTO Revedere emoționantă, după 60 de ani, la Panciu

FOTO Revedere emoționantă, după 60 de ani, la Panciu

Promoția 1955-1959 a fostei Școli Medii Mixte de 11 ani din Panciu s-a reunit sâmbătă, 5 octombrie 2019, după 60 de ani. Emoționantul eveniment a fost găzduit de sala de festivități a Liceului Tehnologic Al. I. Cuza din Panciu. „Ne întâlnim, astăzi, din nou, după 60 de ani, ca să ne înclinăm și să aplaudăm strădania profesorilor noștri prezenți, precum și a celor trecuți la viață veșnică, de a ne face oameni. Mica noastră adunare este o adunare binecuvântată! Suntem cele mai fericite persoane, pentru că am reuşit să depăşim mai mult de-o jumătate de secol de la terminarea liceului! Mă bucur că încă ne mai recunoaştem între noi, fără ecusoane și avem încă bucuria revederii!”, le-a spus Flori Mocanu foștilor săi colegi. Aceasta a evidențiat faptul că, în anii petrecuți la liceu, cu toții „s-au modelat și definit ca personalitate și au învățat că în viață trebuie să lupte ca să obțină rezultate”. „Câte bucurii și împliniri nu ne-a fost dat să trăim aici! Uneori și eșecuri, dar acum, notele mai puțin bune, momentele mai triste, ce atunci erau adevărate tragedii, s-au pierdut în negura vremii! Au rămas doar amintirile frumoase. Mă gândesc cu plăcere la recreaţiile noastre, în care poate nu aveam ce să mâncăm, dar cu un măr sau cu un covrig, uneori și acela împărțit, eram totuși atât de fericiți! Mă gândesc la serbările organizate în liceu, la emoțiile cu care ne pregăteam, curiozitatea pe care aveam: «oare cum vor ieși?», emoțiile dinaintea tezelor, bucuria unei note bune, amărăciunea și dezamăgirea când aceasta nu era așa cum am visat-o! Ce timpuri! Mă gândesc la excursiile organizate împreună, cum ni se deschideau noi orizonturi, cum cunoșteam locuri noi și învățam să ne iubim țara! Mă gândesc la profesorii noștri dragi, la blândețea sau la asprimea dumnealor, la eleganța și decența pe care ne-o arătau! Ce oameni!”, și-a reamintit Flori Mocanu.

Profesorul pensionar Dumitru Popovici, reprezentant al generației de absolvenți, a strigat încă o dată catalogul clasei, rememorând împreună cei prezenți, cărora li s-a alăturat și fosta profesoară a clasei, Olga Voinea, întâmplări din anii de școală. Ei au păstrat și un moment de reculegere, pentru colegii și profesorii trecuți în neființă. Pe parcursul evenimentului, absolvenții au avut parte și de surprize. Primarul Iulian Nica a adresat un mesaj de felicitare și apreciere pentru generația 1955-1959. „Șase decenii care au trecut de la absolvire spun multe despre dumneavoastră și despre oamenii care ați devenit! Mă bucur sincer că ați ajuns până aici, că v-ați reîntâlnit, că nu ați uitat locul și liceul din care ați plecat și, mai ales, că vă caracterizează același spirit tânăr! Vă felicit din inimă pentru reușitele profesionale și personale! Știu că ați fost o generație unită și o promoție de excepție, care a dus cu mândrie, în țară şi chiar peste hotarele ei, numele școlii păncene! O școală care, și în prezent, își menține locul în elita învățământului vrâncean, prin performanțele elevilor și profesorii care calcă cu succes pe urmele dascălilor din generația de aur! Vă urez să vă bucurați de această zi! Vă doresc multă sănătate, viață lungă, frumoasă și liniștită, alături de cei dragi! Vă asigur de recunoștința mea, precum și de tot respectul meu și al întregii comunităţi locale! La mulți ani și petrecere frumoasă!”, a transmis primarul Iulian Nica.
Miruna Teodora Anicăi Ifrim, elevă în clasa I la Liceul Tehnologic Al. I. Cuza Panciu, a interpretat un cântec la pian, iar profesorul de istorie Mihail Adafini, președintele Filialei Vrancea a Societății de Științe Istorice din România, a oferit tuturor volumul „Ai văzut un Rege plângând, cititorule? Amintiri din Campania pentru întregirea neamului: 1916-1918” (Jurnalul caporalului Vasile Mihăilescu), lucrare apărută cu sprijinul financiar al primarului Iulian Nica și completată cu date biografice, note și comentarii istorice realizate de Mihail Adafini și de Mihai Liviu Adafini. Foștii absolvenți s-au fotografiat în fața liceului și au sărbătorit revederea la un cunoscut restaurant din oraș. (Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu)

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu