O gospodină din comuna Cîmpineanca a găsit trei gălbenușuri într-un ou pe care îl folosea pentru maioneza de la salata de boeuf. Pentru că astfel de întâmplări sunt extrem de rare, femeia s-a gândit să imortalizeze momentul. Potrivit acesteia, găina care a produs acest ou a fost cumpărată în primăvară, împreună cu alte surate, dintr-o exploatație privată de la Măicănești. Femeia susține că nu a fost prima dată când a găsit așa ceva. Specialiștii spun că ouăle cu gălbenuș triplu se deplasează pe tractul de reproducere și sunt învelite ulterior în aceeași coajă. Ele nu trebuie tratate ca un semn de boală a găinilor, prin urmare sunt la fel de sănătoase precum cele cu un singur gălbenuș, doar că sunt ceva mai mari și au coaja mai firavă, deoarece coaja a fost formată din aceeași cantitate de calciu ca în cazul unui ou normal.
FOTO Ouă cu trei gălbenușuri, într-o gospodărie din Vrancea
- Advertisment -