O familie din satul Groapa Tufei, comuna Gura Caliței, a rămas fără gospodărie, în decembrie 2018. Într-o noapte, flăcările le-au distrus gospodăria și au ajuns să locuiască într-un imobil dărăpănat. Este vorba de familia Verbancu – doi adulți, 3 copii și un bătrân de peste 80 de ani. Autoritățile locale au reacționat imediat și au acordat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, pentru ca familia să-și achiziționeze materiale și o căruță. Apoi, o asociație umanitară s-a implicat și a adus materiale de construcție, din donații. Astfel de curând, noua casă a început să prindă contur. ”Noi, Primăria și Consiliul Local Gura Caliței, am alocat 10.000 de lei pentru această familie necăjită. Am reușit să turnăm fundația, iar cu materialele de construcție cumpărate sau donate s-a început ridicarea casei. Din foc s-au salvat calul și câteva oi, iar din banii alocați de noi, familia Verbancu și-a achiziționat o căruță. Am ridicat pereții casei și sperăm ca în scurt timp să punem și acoperișul”, ne-a declarat primarul comunei Gura Caliței, Gică Grosu.
”Am preluat un loc plin de cenușă, în luna decembrie 2018 flăcările au mistuit bordeiul familiei Verbancu, un loc pe care ei îl numeau acasă. Astăzi, cu ajutorul Dvs, al donatorilor, ei vor avea o casă! De materiale ne-am ocupat noi, de construcția casei și mâna de lucru s-a ocupat primarul comunei Gura Caliței, domnul Gelu Grosu!”, au scris, pe Facebook, reprezentanții Asociației Hope and Love for LIFE.