Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea și Asociația Sportivă ”Tomiță Lazăr” vor organiza în data de 12 octombrie a.c. Concursul Poliției – Cross Country – ediția a III-a.
Traseul, care se va desfășura pe o distanță de aproximativ 30 de km, va fi următorul: Biliești – Ciușlea – Rădulești, având atât startul cât și sosirea la intrarea în Rezervația Naturală Pădurea Merișor – Cotul Zătuanului (puncte GPS 45°44’22.97″N 27°21’6.92″E). Începând cu ora 09.00, anterior competiției, concurenții vor participa la o acțiune voluntară de ecologizare în Pădurea Merișor – Cotul Zătuanului, care este o arie protejată de interes național, ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip forestier și faunistic).
Pentru a ne asigura că bicicletele sunt pregătite de competiție și că participanții sunt echipați corespunzător, persoane calificate vor verifica echipamentele și vor fi oferite sfaturi pentru parcurgerea în siguranță a traseului. În cursul zilei de astăzi, pentru buna desfășurare a competiției, traseul a fost marcat corespunzător. De asemenea, a fost amenajat și un spațiu de joacă pentru copiii prezenți la activitate. La competiție vor participa peste 60 de cicliști, atât polițiști cât și alte persoane pasionate de acest sport. (IPJ Vrancea)