În această după-amiază, președintele României a susținut o declarație de presă referitoare la consultările cu partidele parlamentare pentru formarea unui nou guvern. Klaus Iohannis a afirmat că este nevoie de constituirea unui nou guvern, cât mai rapid, care are câteva priorități principale, precum organizarea alegerilor prezidențiale și pregătirea bugetului pe anul viitor. Cel mai probabil, viitorul executiv va fi format de PNL, urmând ca președintele să desemneze un prim ministru cel târziu marți, 15 octombrie, după o nouă rundă de consultări cu partidele parlamentare. Iată câteva fragmente din declarația de presă a președintelui Klaus Iohannis;
– E nevoie să se instaureze urgent un nou guvern, de tranziție. – Doar PNL și-a declarat intenția de a prelua guvernarea, astfel că guvernul va fi format de PNL sau în jurul PNL. – E nevoie de un guvern care să asigure corectitudinea alegerilor prezidențiale și să pregătească bugetul pe anul viitor. – Avertizez PSD-ul să nu cheltuie banii românilor în această perioadă de interimat. – E nevoie de un guvern care să repare greșelile făcute de PSD în economie. – Nu vor fi tăieri de salarii și pensii.