Prezent miercuri la Focșani, președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu membrii și simpatizanții PNL, dar și cu simpli cetățeni care erau în centrul orașului la momentul sosirii șefului statului în municipiul reședință de județ. Iohannis a declarat, în fața a sute de vrânceni prezenți la Casa de Cultură a Sindicatelor, că va mai veni la Focșani și a explicat ceea ce înseamnă, în viziunea sa, o Românie normală. Cu atingere directă la nevoile Focșaniului, ale Vrancei și ale regiunii istorice a Moldovei, Iohannis a vorbit despre autostradă, locuri de muncă, instituții care lucrează pentru cetățean, școli sigure și performante, spital și despre revenirea acasă a vrâncenilor care acum lucrează peste hotare. ”Lumea mă întreabă: Domnule președinte, ce e aia România normală? În fond, dacă vorbim între noi, folosim acest cuvânt foarte des. Și îmi permit să folosesc cuvântul normal din România normală pentru câteva lucruri pe care bănuiesc că vi le doriți și voi. De exemplu: cred că este normal ca Moldova să fie legată de țară cu autostradă. Eu cred că pentru mulți focșăneni și vrânceni ar fi normal să își găsească de lucru aici la ei acasă și să nu fie nevoiți să plece. Și cred că pentru mulți dintre voi și multe familii din oraș și din județ ar fi normal ca cei dragi să se întoarcă acasă. Ar fi normal să se întoarcă acasă într-o țară în care instituțiile funcționează pentru cetățean, unde găsesc de lucru și unde câștigă suficient pentru un trai decent. Eu cred că este normal pentru voi să trimiteți copiii la o școală unde știți că sunt bine păziți și bine educați și cred că ar fi foarte normal să aveți în oraș un mare spital unde sunteți tratați cu respect. Și vă promit că nu durează încă un mandat până revin aici la voi în Focșani”, a spus Klaus Iohannis la Focșani.
Material publicat de SC King News 24 SRL Focșani, la comanda PNL. Cod mandatar financiar: 31190005.