Urșii ajunși prea aproape de așezările omenești reprezintă un pericol pentru toată lumea, pentru oameni și animale deopotrivă. Un astfel de caz încheiat tragic s-a petrecut și duminică seară, pe DN 2D, pe raza comunei Tulnici. Un urs adult, care ieșise la plimbare pe șosea, a fost spulberat de un autovehicul între Tulnici și Gălăciuc. Impactul a fost nimicitor, animalul nemaiavând nicio șansă. Ursul a rămas inert, pe marginea drumului, într-o baltă de sânge. La fața locului au ajuns jandarmii, care au misiunea de păzi trupul neînsuflețit al ursului, până când va fi ridicat de autoritățile abilitate. Localnicii susțin că ursul omorât de mașină ar putea fi cel care a ajuns de mai multe ori în apropierea gospodăriilor sau chiar în satul Tulnici, în ultimele săptămâni. El a fost filmat într-o noapte, alergând pe DN 2D, în bătaia farurilor unei mașini, chiar prin centrul comunei Tulnici. Mai mult, în ultimele două săptămâni, aproape în fiecare noapte se aud câinii lătrând, simțind prezența animalului sălbatic.
Atenție! Fotografia vă poate afecta emoțional!