vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateStudent bătut crunt de un minor pe o stradă din Focșani

Student bătut crunt de un minor pe o stradă din Focșani

Polițiștii au intervenit, duminică dimineața, pentru a investiga o agresiune care a avut loc pe Strada Cuza Vodă, în zona Colegiului Național ”Al. I. Cuza”. Un student de 20 de ani a fost desfigurat de un adolescent de 16 ani, după o noapte petrecută într-un club aflat în apropiere. Studentul, care era însoțit de un prieten, a salutat o domnișoară înainte de a pleca din local, lucru care l-a înfuriat pe minor, despre care s-a aflat că este chiar fratele fetei. Acesta și-a chemat câțiva apropiați și nu s-au lăsat până nu i-au aplicat o corecție în urma căreia studentul a ajuns în spital. “Fratele meu are piramida nazală distrusă, dinții crăpați, este într-o stare destul de gravă. O să-i facem transferul la Spitalul Floreasca din București. O să mergem să ne căutăm dreptatea în instanță, pentru ca astfel de fapte să nu se mai întâmple. Fratele meu nu a fost implicat niciodată într-un scandal, este un băiat liniștit și nu trebuie să sufere din cauza unui minor care nu avea ce căuta într-un club la ora aceea”, ne-a spus fratele victimei. Poliția confirmă incidentul. “Fapta s-a produs pe fondul consumului de alcool al tânărului de 16 ani. S-a întocmit dosar penal pentru lovire și alte violențe”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

Foto: arhivă


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu