Zilnic membrii USR Focșani, în frunte cu președintele filialei, Liviu Macovei, străbat străzile municipiului pentru a comunica cu cetățenii. Doar în acest fel, prin dialog direct, focșănenii își pot exprima nemulțumirile și pot primi răspunsuri sau explicații la nedumeririle pe care le au. „Ne dorim ca acest proiect să devină permanent, pentru că dialogul cu cetățenii este foarte important în proiectarea noilor strategii de dezvoltare a urbei. USR pune cetățeanul pe primul loc și asta va face și după alegerile din 2020. Trebuie să fim prezenți în Consiliul Local Focșani pentru a avea drept de vot în interesul oamenilor care merită un trai mai bun în acest oraș”, a precizat Liviu Macovei, președintele USR Focșani.
Oamenii cu care au discutat membrii USR Focșani au fost deschiși și și-au exprimat nemulțumirea față de toate conducerile administrației locale de până acum. „Câți ani trebuie să mai așteptăm să vedem și noi orașul că arată la fel ca cele vest-europene”, a întrebat un focșănean. Alți focșăneni au acuzat hoția fățișă și că s-au săturat de corupți și de tot felul de rubedenii angajate în instituțiile publice. USR și-a propus ca în viitoarea guvernare să depolitizeze toate instituțiile publice și să promoveze meritocrația. Este una din puținele șanse pe care le mai avem să salvăm țara și orașul nostru de sub fieful PSD, respectiv a lui Oprișan și acoliților săi. Din 10 noiembrie vom avea un președinte cu prerogative complete, iar din anul 2020, la alegerile locale, USR trebuie să dea un primar nou pentru focșăneni.
Material publicat de SC King News 24 SRL Focșani, la comanda Partidului Uniunea Salvați România (parte a Alianței Electorale „Alianța USR PLUS”). Cod mandatar financiar: 31190011