luni, noiembrie 25, 2024
AcasăStiri InterneVânzători ambulanți, cercetați pentru că vindeau mărfuri contrafăcute în târgul de la...

Vânzători ambulanți, cercetați pentru că vindeau mărfuri contrafăcute în târgul de la Dumbrăveni

La data de 30.10.2019, la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vrancea a fost înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări față de un bărbat, din municipiul Tecuci, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de prevăzută de art. 90 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 84/1998 R., privind mărcile și indicațiile geografice. Fapta constă în aceea că, la data de 13.10.2019, ora 08.30, cel în cauză a fost depistat de către jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, pe raza comunei Dumbrăveni, în timp ce oferea spre vânzare produse cosmetice care purtau mărci înregistrate, fără a deține documentele necesare pentru punerea în circulație de produse ce poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Tot la data de 30.10.2019, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vrancea au înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări față de un bărbat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de prevăzută de art. 90 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 84/1998R., privind mărcile și indicațiile geografice. Astfel, la data de 27.10.2019, ora 08.45, acesta a fost depistat de către jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, pe raza comunei Dumbrăveni, în timp ce oferea spre vânzare articole de îmbrăcăminte care purtau mărci înregistrate, fără a deține documentele necesare pentru punerea în circulație de produse ce poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. (IPJ Vrancea)

Foto: arhivă


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu