Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale, susține că este nevoie o nouă Lege a Sănătății care să redea prevenției și medicinei de familie rolul lor esențial în orice sistem medical modern. Asistența medicală nu trebuie să mai fie o povară financiară pentru familiile și așa încercate de boală. Legea actuală a Sănătății este veche de 13 ani și a suferit mii de modificări și amendamente. În 2006, când a fost aprobată legea nr. 95, nu existau nici sistemul informatic, nici spitale construite din donații, nici posibilitatea de a analiza științific cantități uriașe de date despre sănătatea populației cu ajutorul tehnologiei, nici conceptul de medicină bazată pe valoarea serviciilor medicale.
Pe hârtie, statul român le oferă cetățenilor săi servicii medicale extinse, dar în realitate fiecare dintre noi știm că trăim într-o mare minciună oficială. Serviciile medicale nu sunt plătite la valoarea lor reală, achizițiile efectuate în sistemul medical sunt infestate de corupție, investițiile nu se bazează pe nevoile oamenilor, ci pe interesele unor cercuri de putere. Și în tot acest timp, costurile cu serviciile medicale au devenit o problemă din ce în ce mai apăsătoare pentru milioane de familii. România se numără printre țările europene cu o rată mare a populației expuse la cheltuieli catastrofice din motive medicale. Acest lucru înseamnă că sunt foarte multe familii care au ajuns la sapă de lemn atunci când cineva drag s-a îmbolnăvit. ”Avem nevoie de o nouă lege a sănătății care să țină costurile sub control. Voi iniția un grup de lucru pentru o nouă lege a sănătății, care va implica toți actorii relevanți ai sistemului: reprezentanți ai pacienților și ai organizațiilor societății civile cu activitate în domeniul sanitar, reprezentanți ai universităților de medicină și ai departamentelor de sănătate publică, experți în economie și politici de sănătate, reprezentanți ai medicilor de familie, ai asistentelor medicale și moașelor, ai managementului din sistemul medical public și privat”, a declarat Dan Barna candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale.
Această nouă lege a Sănătății trebuie să modernizeze sistemul de asigurări de sănătate pe principii de cost-eficiență. Românii sunt printre cetățenii europeni care au cheltuieli medicale direct din buzunar peste media UE și în creștere. Ca rezultat, accesul la servicii medicale de calitate este redus, iar oamenii devin mai săraci și mai bolnavi. Sistemul de asigurări de sănătate trebuie modernizat astfel încât statul să le poate oferi românilor protecție financiară în caz de boală și acces la servicii medicale atunci când au nevoie. ”Noua lege a sănătății trebuie să redea medicilor de familie rolul de temelie a sistemului medical, atât prin stimulente profesionale și financiare, cât și prin programe inovatoare care să crească accesul oamenilor din toate mediile de rezidență la asistență medicală. Voi susține creșterea ponderii bugetului alocat medicinei de familie de la 6%, cât este în prezent, la 10% – un nivel apropiat de media statelor europene”, explică Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la Președinție. În plus, noua lege a sănătății va avea reguli noi, mai flexibile, privind stimulentele fiscale acordate activităților din domeniul cercetării și inovației din sfera medicală. „Ca președinte al României mă voi implica direct și activ în dezvoltarea unui sistem medical modern care să ajute medicul și personalul medical să fie cea mai bună versiune a sa, nu să-l împingă către greșeli și epuizare.” Planul de reformare a României al lui Dan Barna poate fi citit în detaliu, aici.
Material publicat de SC King News 24 SRL Focșani, la comanda Partidului Uniunea Salvați România (parte a alianței electorale „Alianța USR PLUS”). Cod mandatar financiar: 31190011