sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateO organizație nonguvernamentală a sesizat DSP Vrancea cu privire la bebelușii folosiți...

O organizație nonguvernamentală a sesizat DSP Vrancea cu privire la bebelușii folosiți electoral de Viorica Dăncilă

Grupul civic Reset, cu sediul în Iași, a trimis o sesizare către Direcția de Sănătate Publică Vrancea împotriva conducerii Spitalului Județean ”Sf. Pantelimon” din Focșani. Sesizarea are ca obiect modul în care premierul demis, Viorica Dăncilă, ministrul demis al Sănătății, Sorina Pintea, președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan, și alți oficiali s-au comportat în secțiile unității medicale, în speță în Secția Neonatologie. Oficialii PSD, aflați în campanie electorală, au intrat în saloanele secției, au luat în brațe nou născuți și au făcut fotografii, fără să aibă echipamentul necesar integral de protecție.

”În contextul vizitei din 3.11.2019 a premierului Viorica Dăncilă la Spitalului Județean Sf. Pantelimon Focșani – Secția de neonatologie și pediatrie, am constatat că dna ministru interimar si dna ministru a Sănătății, Sorina Pintea au vizitat spitalul și secțiile de neonatologie, fără măsuri de protecție suficiente asigurate de spital: cei doi demnitari au purtat bebeluși pe brațe după ce au intrat în unitatea spitalicească direct din mediul extern. Conform normelor de igienă, este interzis accesul persoanelor cu hainele de stradă în neonatologie, unde trebuie păstrată o curățenie sporită și trebuie respectat un anumit protocol. Halatul de unică folosință și papucii de unică folosință nu sunt suficienți pentru a apăra sistemul imunitar al unui bebeluș de câteva zile, imunitatea acestuia fiind diferită de cea a adulților și necesitând protecție sporită. Delegația a purtat doar halate, punând astfel în pericol sănătatea mamelor și a nou-născuților internați în acel moment în cadrul instituției. În acest caz, pare că avizul epidemiologic nu a fost respectat, ci doar s-a urmărit obținerea unor imagini cu impact electoral. Vizitatorii, indiferent de poziția și funcția pe care o ocupă în conducerea statului român, trebuie să se supună regulilor și să respecte măsurile de igienă obligatorii pentru prevenirea apariției sau transmiterii infecțiilor intraspitalicești. Cu atât mai mult cu cât funcția este mai înaltă, cu atât ar trebui să se ofere un model de respectare a regulilor. După cum se poate observa în filmare și în fotografii, niciuna dintre persoanele din delegația dnei Dăncilă nu a urmat protocolul, iar managerul din cadrul unității sanitare ar fi trebuit să se asigure că aceste reguli sunt urmate cu strictețe și să nu permită intrarea delegației dacă reguli minime de igienă și protejare a sănătății pacienților nu ar fi fost urmate.
Având în vedere informațiile expuse mai sus, vă rugăm să analizați și să cercetați condițiile în care a avut loc această vizită și dacă au fost respectate protocoalele epidemiologice și de igienă astfel încât viața pacienților să nu fie pusă în pericol și, de asemenea, vă rugăm să luați măsurile care se impun împotriva celor care au permis acest lucru.”, se menționează în sesizarea transmisă de organizația Reset către DSP Vrancea.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu